BP vrea să vândă active de nouă miliarde de dolari unor companii chineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul petrolier BP intenţionează să vândă active în valoare de nouă miliarde de dolari companiilor chineze, pentru a obţine fonduri necesare achitării costurilor dezastrului ecologic din Golful Mexic, potrivit cotidianului britanic Guradian.

China National Offshore Oil Corporation (CNOOC) şi-a exprimat interesul pentru a achiziţiona participaţia de 60% deţinută de BP la compania argentiniană Pan American Energy, potrivit publicaţiei.

Totodată, TNK-BP, companie mixtă a BP cu mai mulţi investitori ruşi, a anunţat că vizează achiziţia mai multor active ale grupul aflat în dificultate.

CNOOC a achiziţionat recent 20% din acţiunile Pan American Energy pentru trei miliarde de dolari şi pare că ar dori să-şi majoreze participaţia până la 80% printr-o tranzacţie cu BP.

Companiile petroliere chineze, deţinute parţial de stat, au cumprat masiv active energetice la nivel mondial în ultimii ani, într-un efort de a susţine eforturile de industrializare a ţării. Rusia nu şi-a acuns, de asemenea, dorinţa ca propriile companii să se extindă la nivel global.

BP a refuzat să comenteze eventuale discuţii cu Rusia sau China pe această temă.

CNOOC a fost considerat şi un posibil cumpărător al întregului grup BP în cazul în care situaţia financiară a acestuia se înrăutăţeşte. Analiştii se aşteaptă însă ca investitorilor chinezi să nu le fie permisă achiziţia de active energetice importante în Statele Unite.