Bonusuri de câte 500 de euro pentru toţi angajaţii unui producător auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gigant din domeniul auto a anunţat că va plăti bonusuri de câte 500 de euro fiecăruia dintre angajaţii săi, transmit agenţiile de ştiri interne şi internaţionale.

Daimler AG a renunţat la reducerea numărului orelor de lucru negociată anul trecut, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), şi va plăti bonusuri angajaţilor din Germania, transmite vineri DPA.

Decizia vine ca reacţie la activităţile economice neaşteptat de bune din 2020 şi a evoluţiei pozitive de pe piaţă de la începutul lui 2021, a informat vineri grupul auto german.

Angajaţii, al căror program de lucru a fost redus cu două ore pe zi în toamna anului trecut, vor începe să lucreze cu program normal de la 1 aprilie. Reducerea fusese aplicată personalului administrativ şi din zone legate de producţie, pentru reducerea costurilor în perioada pandemiei.

În plus, aproximativ 135.000 de angajaţi din Germania vor primi un bonus de 500 de euro.

În decembrie, Daimler anunţase că va acorda angajaţilor germani "bonus de pandemie" de 1.000 de euro pentru a compensa costurile economice şi personale, cum ar fi obligativitatea purtării măştii şi lucrul de acasă.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.

În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort