Boeing va readuce producţia de avioane 737 la un ritm de 52 de aparate pe lună în februarie 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boeing şi-a informat furnizorii că va readuce producţia de avioane 737 la un ritm de 52 de aparate pe lună în februarie 2020, urmând ca până în iunie să se ajungă la 57 de unităţi pe lună, au declarat trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Constructorul american de avioane a spus unor peste 100 de furnizori, la o întâlnire online din 30 iulie, că noul program va depinde de aprobarea de către autorităţile de reglementare a reluării curselor comerciale ale avioanelor 737 MAX începând din trimestrul patru, a spus una dintre persoane.

Boeing produce la fabrica sa din Seattle în principal cea mai recentă versiune a avionului 737, implicat în două accidente fatale care au dus la consemnarea la sol a acestuia, la nivel mondial. Accidentele au avut loc într-un interval de cinci luni, în Ethiopia şi Indonezia.

Una dintre persoane şi-a exprimat însă scepticismul faţă de programul anunţat de Boeing, având în vedere supravegherea intensă din partea autorităţilor de reglementare.

Nu există nicio garanţie când vor aproba autorităţile de reglementare reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX. Iar directorul general al Boeing, Dennis Muilenburg, a declarat analiştilor, luna trecută, că grupul va lua în considerare o nouă reducere a producţiei de avioane 737, sau posibila suspendare a producţiei, în cazul în care consemnarea va fi prelungită.

În luna aprilie, Boeing a redus numărul de avioane 737 produse la 42 pe lună, de la 52, după oprirea livrărilor către clienţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”