Boeing recunoaşte că a greşit când a instalat sistemul de avertizare defect în cabina avioanelor: Va dura mult până recâştigăm încrederea clienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Boeing a recunoscut duminică faptul că a greşit când a instalat un sistem de avertizare defect în cabina avioanelor 737 MAX, a declarat duminică preşedintele şi directorul general al Boeing, anticipând că procesul de recâştigare a clienţilor va dura, în urma celor două accidente fatale.

Dennis Muilenburg a spus că Boeing nu a reuşit să comunice clar cu autorităţile de reglementare şi clienţii, dar a apărat sofware-ul de control al direcţiei botului avionului, aflat în centrul investigaţiilor deschise în urma celor două accidente care au dus la consemnarea la sol a aeronavelor 737 MAX la nivel mondial, scrie The Guardian.

Muilenburg a recunoscut greşeala Boeing, de a comunica autorităţilor de reglementare şi clienţilor faptul că o lumină de avertizare din cabină era defectă. Acesta a precizat că defectul face parte din investigaţia autorităţilor de reglementare.

Şeful Boeing a mai spus că opiniile autorităţilor de reglementare referitoare la momentul în care avionul MAX va putea să redevină operaţional sunt tot mai convergente.

Muilenburg anticipează că MAX va reveni în serviciu în acest an şi a arătat că 90% dintre clienţi au participat la şedinţe de simulare cu suftul actualizat MCAS. Boeing lucrează cu autorităţile de reglementare pentru obţinerea în curând a autorizaţiei de zbor.

Boeing a anunţat că a urmat proceduri de proiectare tehnică consacrate, la proiectarea 737 MAX. Întrebat de ce aceste proceduri nu au descoperit minusurile softului de control MCAS şi ale arhitecturii seonzorului, Muilenburg a spus că în mod clar pot fi făcute îmbunătăţiri.

Declaraţiile lui Muilenburg, făcute în ajunul salonului aeronautic de la Paris, scot în evidenţă eforturile Boeing de a adopta un ton diferit faţă de cel adoptat imediat după prăbuşirea avionului companiei Lion Air, în octombrie anul trecut, când a ridicat întrebări legate de pilot şi lucrările de mentenanţă.

Muilenburg a declarat că Boeing se aşteaptă la unele comenzi la acest salon de aeronautică, pentru avioane mari, dar că principala sa atenţie la ediţia din acest an va fi siguranţa.

Acesta a anticipat o piaţă de 8.700 de miliarde de dolari pentru produsele şi serviciile Boeing, peste 10 ani, în creştere de la 8.100 de miliarde de dolari anul trecut, anticipând că lumea va avea nevoie de 44.000 de avioane comerciale în următorii 20 de ani, în creştere de la 43.000 de aparate , estimate anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare