Boeing a obţinut acordul Administraţiei Federale pentru Aviaţie pentru reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boeing 737 MAX 8 FOTO EPA-EFE

Boeing a obţinut, miercuri, acordul Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA) pentru reluarea zborurilor avioanelor 737 MAX, după două accidente fatale care au dus la doi ani de consemnare la sol a acestora şi la evaluari din partea autorităţilor de reglementare din întreaga lume, transmite Reuters

Administratorul FAA, Steve Dickson, a semnat un ordin de ridicare a interdicţiei de zbor din ultime 20 de luni, cea mai lungă din istoria aviaţiei, iar agenţia a publicat detalii referitoare la actualizările software şi la schimbările din activităţile de training pe care le-a impus pentru ca avioanele de acest tip să poată transporta din nou pasageri.

Prăbuşirile a doua avioane 737 MAX în Indonezia şi Etiopia, în 2018 şi 2018, într-un interval de numai cinci luni, au provocat moartea a 346 de oameni şi au dus la un val de investigaţii, au fragilizat dominaţia americană pe piaţa aviaţiei şi au costat Boeing aproximativ 20 de miliarde de dolari.

”Am făcut tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a ne asigura că ”acest tip de prăbuşiri nu vor mai avea loc”, a declarat Dickson, afirmînd că ”are încredere 100%” în siguranţa avionului.

Decizia FAA înseamnă că operatorii aerieni americani vor putea relua cursele comerciale după ce vor îndeplini condiţiile FAA. Reluarea curselor în alte regiuni va depinde de aprobarea altor autorităţi de reglementare din lume.

Canada şi Brazilia au anunţat miercuri că vor continua evaluările proprii, dar că se aşteaptă ca acestea să fie finalizate în curând.

Cel mai bine vândut avion al Boeing va reveni în exploatare în condiţiile dificile provocate de pandemia de coronavirus, noile tarife comperciale europene şi neîncrederea în unul dintre cele mai supravegheate branduri din aviaţie.

Avionul 737 MAX este o versiune modernizată a unui avion introdus prima oară pe piaţă în anii 1960. Avioanele cu o singură punte de tipul MAX şi Airbus A320neo domină flotele globale şi oferă o sursă majoră de profit pentru industria aviatică.

După reluarea zborurilor, Boeing va avea o cameră de monitorizare permanentă a tuturor zborurilor avioanelor MAX, pentru probleme care ar putea afecta revenirea în exploatare a acestora, de la blocarea trenului de aterizare la urgenţele medicale, au declarat trei persoane apropiate situaţiei.

Familiile victimelor etiopiene ale accidentului aviatic au afirmat într-un comunicat ”că sunt profund dezamăgite şi îndurerate” în urma deciziei FAA de a permite revenirea în serviciu a avionului MAX.

Operatorii aerieni americani care au avioane 737 MAX în flotele lor au anunţat miercuri că vor efectua lucrările de întreţinere şi cursurile cerute de FAA, înainte de reluarea treptată a curselor, care au fost reduse drastic din cauza pandemiei de coronavirus.

Tot miercuri, Comisia pentru Comerţ din Senatul SUA a votat în unanimitate pentru aprobarea unui proiect de reformare a modului în care FAA certifică avioanele noi. Camera Reprezentanţilor a adoptat marţi, în unanimitate, un proiect de reformă.

Boeing a fost dată în judecată de familiile victimelor.

Citeşte şi:

Uniunea Europeană va impune tarife pentru importuri din SUA în valoare de peste 4 miliarde de dolari

UE a câştigat la OMC dreptul de a impune tarife pentru bunuri americane de 4 miliarde de dolari

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce fac de Revelion Meghan Markle și Prințul Harry? Părăsiți de toți înainte de Anul Nou, nu le mai rămâne decât asta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate