BNR va tăia dobânda cheie la 7,75%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR va tăia dobânda cheie la 7,75%

Consiliul de Administraţie al BNR va reduce în şedinţa de marţi, ultima din 2009, dobânda cheie cu 0,25%, la 7,75%, estimează analiştii. Decizia ar fi fost luată deoarece tensiunile politice au amplificat presiunea pe cursul de schimb şi riscă să întârzie următoarea tranşă de la FMI. Pe de ată parte, experţii nu exclud nici menţinerea dobânzii la 8%.

Lipsa lichidităţii a ridicat dobânzile pe piaţa interbancară, decuplându-le semnificativ de dobânda de politică monetară, transmite  NewsIn.

Leul s-a depreciat cu peste 11 bani, respectiv 2,64%, de la ultima şedinţă de politică monetară, din 29 septembrie, în condiţiile în care, între timp, coaliţia de guvernare s-a destrămat, iar cabinetul Boc a fost demis de Parlament.

Situaţia politică pune sub semnul întrebării îndeplinirea condiţiilor asumate de România în acordul de finanţare externă, riscând să întârzie următoarea tranşă din împrumutul extern de la FMI, programată pentru luna decembrie.

"Un factor important în decizia de marţi vor fi incertitudinile mari create de mediul politic, situaţie ce pune presiune pe leu, dar duce şi la probleme legate de acordul cu FMI (Fondul Monetar Internaţional, n.r.). BNR va coborî dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale ca un semn de prudenţă într-o perioadă cu turbulenţe", a spus economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

"Am revenit la o perioadă în care deciziile BNR au o relevanţă scăzută, ca şi la finalul lui 2008 - începutul lui 2009, deoarece este o diferenţă mare între dobânzile din piaţa monetară şi dobânda cheie, ca urmare a unei implementări slabe a politicii monetare şi concentrării puternică pe controlul cursului de schimb", susţine economistul-şef al ING Bank România, Nicolae Alexandu Chidesciuc.

"Estimarea noastră de bază era o reducere la 7,5% a dobânzii cheie, însă noile evenimente determinate de instabilitatea politică scad şansele ca această ipoteză să se realizeze. Cu toate acestea, BNR va tăia, cel mai probabil, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, pentru că vor mai trece încă două luni până la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie şi o uşoară relaxare ar fi bună", spune şi şeful departamentului de cercetare al Volksbank România, Melania Hăncilă.

Nu de aceeaşi părere este economistul-şef al Unicredit Ţiriac Bank, Rozalia Pal. Aceasta explică faptul că BNR va menţine dobânda cheie la 8%, în condiţiile în care "dobânzile pe piaţa interbancară sunt mult deasupra dobânzii cheie, riscurile sunt în creştere şi există o concentrare pe cursul de schimb".

"Chiar dacă ar fi o reducere cu 0,25 puncte procentuale, scăderea (dobânzii cheie, n.r.) nu s-ar simţi, iar BNR va păstra o plasă de siguranţă şi va da lichiditate băncilor prin modificarea rezervelor minime obligatorii", a spus Pal.

Reaminitum că, la mijlocul lunii octombrie, preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, estima că BNR va menţine dobânda de politică monetară la 8%, dar şi nivelul actual al rezervelor minime obligatorii.

"Mă aştept ca BNR să menţină dobânda de politică monetară până la finalul acestui an. Nu văd deocamdată motive de noi relaxări. Pe de altă parte, lichiditatea din piaţă este suficientă şi nu văd necesare scăderi ale rezervelor minime obligatorii în următoarea şedinţă a BNR", a spus atunci Bruynseels.

Banca Naţională a României (BNR) a scăzut dobânda cheie de cinci ori în acest an,  de la 10,25% la 8% în prezent.

BNR a coborât nivelul rezervelor minime obligatorii solicitate băncilor comerciale la 15% din pasivele în lei şi 30% din cele în valută.

Ultima şedinţă de politică monetară din acest an este programată pentru 3 noiembrie, când BNR va aproba şi raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști