BNR va fi autoritate de rezoluţie dacă o bancă va avea probleme. Ce înseamnă rezoluţia bancară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BNR va interveni în cazul unor bănci aflate în dificultate prin instrumente precum instituţia-punte, vânzarea afacerii, separarea activelor sau recapitalizarea internă FOTO Adevărul

Banca Naţională a României (BNR) este autoritate de rezoluţie pentru sectorul bancar, urmând să intervină în cazul unor bănci aflate în dificultate prin instrumente precum instituţia-punte, vânzarea afacerii, separarea activelor sau recapitalizarea internă (bail-in).

Dacă rezoluţia priveşte un grup bancar transfrontalier, deciziile sunt luate în cadrul unui colegiu de rezoluţie.

Rezoluţia bancară reprezintă procesul de restructurare a unei instituţii de credit de către o autoritate de rezoluţie, prin utilizarea de instrumente şi competenţe de rezoluţie pentru asigurarea continuităţii funcţiilor esenţiale ale acestei instituţii (de ex. depozite, operaţiuni de plată), restaurarea viabilităţii sale, în totalitatea sau în parte, şi lichidarea părţii reziduale a acesteia prin procedurile obişnuite de insolvenţă, potrivit unor informaţii publicate luni de Banca Naţională.

„În calitate de autoritate de rezoluţie, Banca Naţională a României are responsabilităţi pe linia planificării rezoluţiei şi a întreprinderii de acţiuni de rezoluţie“, arată BNR.

Planul de rezoluţie conţine, în principal, următoarele elemente: prezentarea modului în care funcţiile critice pot fi menţinute, obstacolele majore identificate în calea posibilităţii de soluţionare şi măsurile pentru eliminarea acestora, diversele strategii de rezoluţie posibile, modalităţile de finanţare a instrumentelor de rezoluţie, cerinţele minime de fonduri proprii şi pasive eligibile, opţiunile privind menţinerea accesului la serviciile de plăţi, calendarul estimativ al aplicării planului. Planul trebuie reevaluat şi actualizat cel puţin o dată pe an şi ori de câte ori au loc modificări semnificative ale structurii organizaţionale sau juridice, ale activităţii economice sau ale poziţiei financiare a instituţiei care pot afecta eficacitatea planului de rezoluţie, conform BNR.

BNR realizează acţiuni de rezoluţie numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, trei condiţii: instituţia intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră; nu există măsuri alternative ale sectorului privat/măsuri de supraveghere; acţiunea de rezoluţie este în interes public.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană