BNR: Riscurile la adresa evoluţiei ratei de schimb provin din accentuarea dezechilibrului extern

0
0
Publicat:

Leul a manifestat o tendinţă de apreciere faţă de euro şi în ultimele două luni ale anului 2022, însă riscurile privind rata de schimb continuă să vină din accentuarea dezechilibrului extern.

Leul a manifestat o tendinţă de apreciere faţă de euro şi în ultimele două luni

Alte  riscuri la adresa evoluţiei ratei de schimb continuă să vină şi din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum şi dintr-o eventuală nouă înrăutăţire bruscă a percepţiei de risc asupra pieţelor financiare din regiune, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), din 10 ianuarie 2022.

"Riscuri la adresa evoluţiei ratei de schimb a leului - de natură să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă -, continuă însă să vină din accentuarea dezechilibrului extern şi din incertitudinile asociate consolidării bugetare, precum şi dintr-o eventuală nouă înrăutăţire bruscă a percepţiei de risc asupra pieţelor financiare din regiune, în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor instituite", se arată în documentul publicat luni.

În schimb, influenţe de sens opus sunt de aşteptat din diferenţialul ratei dobânzii de politică monetară, în condiţiile stopării creşterii ratelor dobânzilor-cheie de către băncile centrale din regiune.

În discuţiile privind condiţiile financiare, membrii Consiliului au făcut referiri la ajustarea descendentă graduală consemnată în noiembrie - decembrie 2022 de principalele cotaţii ale pieţei monetare interbancare, pe fondul ameliorării condiţiilor lichidităţii, remarcând, totodată, că randamentele titlurilor de stat şi-au accelerat mişcarea descrescătoare în acest interval, inclusiv sub influenţa îmbunătăţirii sentimentului pieţei financiare internaţionale şi a percepţiei asupra riscului asociat pieţelor financiare din regiune.

Potrivit BNR, rata medie a dobânzii la creditele noi, precum şi cea aferentă depozitelor noi la termen ale populaţiei au continuat să crească în primele două luni din trimestrul IV al anului anterior. "În această conjunctură, reflectând şi o creştere a atractivităţii relative a plasamentelor în monedă naţională, leul a manifestat o tendinţă de apreciere faţă de euro şi în ultimele două luni ale anului 2022", au arătat membrii Consiliului.

Leul s-a întărit în raport cu dolarul

Totodată, în raport cu dolarul SUA, moneda naţională s-a întărit semnificativ în acest interval şi a recuperat consistent din pierderea de valoare din primele trei trimestre ale anului, în condiţiile accentuării deprecierii monedei americane faţă de euro, în principal pe fondul aşteptărilor privind relativa moderare a întăririi politicii monetare a Fed, implicit în raport cu BCE.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au observat că dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a accelerat descreşterea, până la 13,2% în noiembrie, de la 16% în septembrie, ca urmare a decelerării în continuare a creşterii componentei în lei.

"Impactul acesteia a fost contrabalansat, însă, întrucâtva de prelungirea ascensiunii dinamicii înalte a creditului în valută, sub influenţa evoluţiilor de pe segmentul societăţilor nefinanciare. Drept urmare, ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat să se reducă lent, până la 69,4 la sută în noiembrie, de la 70,6 la sută în septembrie", se arată în Minuta BNR.

Consiliul de administraţie al BNR a decis, la începutul acestei luni, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2023.

Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% pe an, de la 7,75% pe an, şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6% pe an, de la 5,75%.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate