Bloomberg: Argentina a început să importe bancnote din cauza scumpirilor accelerate. Inflaţia depăşeşte 40%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver / Getty Images

Argentina a început să importe bancnote pentru a face faţă cererii de numerar, scrie Bloomberg, precizând că ţara a înregistrat o inflaţie de peste 40%.

Monetăria argentiniană importă bancnote pentru prima dată în ultimii cinci ani şi de asemenea şi-a sporit achiziţiile de hârtie utilizată în producţia de bancnote, au declarat surse avizate pentru Bloomberg.

Ritmul emisiunilor de bancnote s-a accelerat în ultimele luni pe măsură ce Banca Centrală a Argentinei a tipărit pesos iar Guvernul de la Buenos Aires i-a folosit pentru a plăti pentru planurile de stimulare după pandemie. De la începutul anului şi până în prezent, Banca Centrală a Argentinei a transferat către guvern aproximativ 1.300 miliarde de pesos (19 miliarde de dolari).

Valoarea nominală a bancnotelor şi monedelor aflate în circulaţie a crescut cu 80% în luna iulie a acestui an comparativ cu luna iulie a anului trecut. Ritmul accelerat în care cresc preţurile bunurilor de consum creşte şi nevoia de numerar a gospodăriilor.

În prezent, monetăria argentiniană funcţionează la capacitate maximă, pentru prima dată după 2015, şi de asemenea şi-a accelerat achiziţiile de materie primă din străinătate pentru producţia de bancnote, au declarat sursele sub protecţia anonimatului. Potrivit acestora, compania suedeză Crane Currency furnizează Argentinei hârtia pentru producţia bancnotelor de 1.000 de pesos în timp ce compania rusească de stat Goznak furnizează hârtia pentru bancnotele de 200 de pesos.

De asemenea, în Monitorul Oficial a fost publicat un anunţ privind o licitaţie internaţională pentru importul a 250 milioane de bancnote în valoare de 500 de pesos fiecare.

Un purtător de cuvânt al Monetăriei a spus că, dacă licitaţia se va încheia cu succes, nu vor mai exista probleme în aprovizionarea cu bancnote. La rândul său, un purtător de cuvânt de la Banca Centrală a spus că instituţia nu a identificat probleme provocate de numărul insuficient de bancnote.

Capacitatea monetăriei argentiniene de a face faţă cererii de numerar a fost subminată la începutul acestui an, când Guvernul de la Buenos Aires a anulat planurile privind tipărirea de bancnote de 5.000 de pesos, pentru prima dată în istorie. Designul noii bancnote era finalizat în luna martie, dar ulterior planurile au fost abandonate. Potrivit surselor, dacă ar fi fost introduse în circulaţie bancnote de 5.000 de pesos, monetăria argentiniană ar fi putut aproviziona ţara cu suficient bancnote. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne