Blocaj pentru primii kilometri de autostradă din Moldova. Comisia Europeană cere clarificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CE vrea să ştie cum protejează România cele trei situri Natura 2000 de pe traseul Centurii Bacău

Centura ocolitoare a Bacăului, ce reprezintă primii kilometri de autostradă din Moldova, prezintă probleme de mediu, iar Comisia Europeană a cerut clarificări cu privire la impactul ei asupra siturilor Natura 2000, scrie G4Media.

Mai precis, o scrisoare trimisă de Directoratul general regional al Comisiei Europene către Ministerul Fondurilor Europene cere măsuri concrete de conservare pentru cele trei situri Natura 2000 de pe traseul centurii (Siretul Mijlociu, Lacurile de Acumulare Buhuşi-Bacău Bereşti şi Piatra Şoimului-Scorţeni-Gârleni), potrivit sursei citate. De asemenea, oficialii europeni se arată îngrijoraţi că proiectul ar putea afecta pădurile de plop alb şi salcie albă din regiune şi cere României dovezi că nu va exista un asemenea impact.

În plus, Comisia Europeană a solicitat lămuriri în ceea ce priveşte procesul de achiziţii, arătând că lipsesc indicatorii de progres. Oficialii europeni au semnalat şi neclarităţi legate de costurile de mentenanţă ale autostrăzii, arătând că sumele indicate de autorităţi diferă semnificativ de cele care apar în alte proiecte similare, precum autostrada Sibiu – Piteşti.

Centura ocolitoare a Bacăului reprezintă primii kilometri în regim de autostradă din Moldova. Investiţia de aproximativ 670 de milioane de lei, fără TVA, a demarat în teren în martie 2019, iar constructorul are de executat aproape 31 de kilometri în total, din care 16,3 km de autostradă (A7) şi 14,5 km de drum naţional.

Recent, Comisia Europeană mai a trimis României o scrisoare prin care solicită clarificări cu privire la Autostrada Piteşti-Sibiu, datorită faptului că ţara noastră nu a explicat cum va proteja siturile Natura 2000 aflate pe traseul viitoarei autostrăzi. Un exemplu des citat în presă a fost cel al gândacului Morimus Funereus.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”