Biriş: Ordonanţa pe energie va bloca proiectele din Marea Neagră. Că tot e bântuită de rachete ruseşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa pe energie, abia adoptată de Guvern, care prevede pe lângă plafonarea preţurilor pentru consumatorii de energie electrică şi gaze naturale şi supraimpozitarea producătorilor, va avea efecte similare OUG 114, cea care a blocat proiectele de exploatare a gazelor din Marea Neagră, consideră Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Economiei.

Acesta a tras un semnal de alarmă privind prevederile din Ordonanţa adoptată vineri de Guvern.

„Proiectul de OUG pus pe site-ul Guvernului astăzi (spre informare, că de dezbatere nu poate fi vorba, posibil ca la aceasta oră să fie deja aprobat) confirmă toate temerile generate de draft-ul pe baza căruia am comentat anterior. Singurii care au scapat de furia guvernanţilor par a fi traderii, impozitul de 10% fiind eliminat...”, scrie Biriş, punând câteva întrebări punctuale iniţiatorilor, pe care le redăm integral:

1. Ştim cu toţii că avem nevoie de creşterea producţiei de energie (gaze + energie electrică). Cum crede oare Guvernul că vreun investitor va mai putea lua decizia de a investi să producă în condiţiile în care veniturile îi sunt impozitate cu 80%? Atenţie, venituri, nu profituri?

Notă: un impozit suplimentar similar a blocat în 2018 investiţiile în zăcământul Neptun din Marea Neagra (offshore, Legea 256/2018) şi de asemenea a blocat investiţiile în onshore (Legea 73/2018), producţia intrând într-un declin accentuat de atunci...

2. Cum crede oare Guvernul că cineva mai poate avea încredere că producţia în unităţi noi nu va fi supra-impozitată (cu 80% sau, cine mai ştie cât poate creşte ulterior), când România nu a avut nicio reţinere să abroge o lege similară (OUG 69/99, prin aceeaşi Lege 256/2018) care promitea investitorilor în gazele din offshore că nu vor fi introduse impozite suplimentare? 

3. Cum vrea oare Guvernul să restabilească cât de cât încrederea între stat şi investitori dacă mult anunţata modificare a legii offshore (Legea 256/2018) este încă tergiversată?

Notă: nu că ar mai conta, atâta timp cât peste Marea Neagră bântuie rachetele ruseşti...

4. Cum se poate ca în nota de fundamentare a OUG să nu fie niciun cuvânt cu privire la impactul acesteia asupra întregului lanţ de companii (cu tot cu zecile de mii de angajaţi pe care îi au) care asigură producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie către consumatori (casnici sau companii)? Chiar nu e niciun impact aici??? 

5. Cum crede oare Guvernul că poate acoperi costul compensării din supra-impozitării consumului în condiţiile în care este evident pentru oricine că producţia interna va continua trendul descrescător iar diferenţa (în creştere, acum că am conectat şi Moldova la reţeaua noastră) va exploda din importuri? Iar energia importată - ce să vezi!, nu poate fi supraimpozitată, nici la energie electrică şi nici la gaze... Aşa cum nu au fost supraimpozitate cu 80% nici gazele importate de la Gazprom... Cât estimează Guvernul că vom plăti pe energia importată şi de unde suportă diferenţa dintre preţul de import şi preţul de vânzare compensat?

6. Ce crede oare Guvernul că va fi după ce trece anul? Ce va urma după expirarea termenului de 1 an, termen în care ZERO investiţii în producţie, transport şi distribuţie, timp în care piaţa de furnizare se va fi transformat într-un oligopol? Cât va fi atunci preţul neplafonat ce va trebui plătit de consumator? Câte companii din sistem vor fi dispărut până atunci urmare a războiului pornit împotriva lor în numele protejării consumatorilor?

7. By the way, vorbind de consumatori, care să fi fost logica Guvernului atunci când a decis să plafoneze preţul la energia consumată de mari companii, dar nu şi la familiile medii - cu un consum de peste 300 KWh/lună?

Last, but not least: şi-a pus oare cineva acolo întrebările acestea?”, a scris Biriş.

Plafonarea preţurilor energiei a fost aprobată de Guvern. Lista preţurilor şi măsurilor anunţate de Virgil Popescu

Guvernul a adoptat vineri ordinanţa pe energie, cea care prevede plafonarea preţurilor la energia electric şi gazele naturale până la data de 31 martie 2023, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, prezentând principalele măsuri.

„Românii vor avea parte de susţinerea Guvernului pentru plata facturilor la energie pentru încă un an de zile! De noile măsuri, care intră în vigoare de la 1 aprilie, la energie electrică beneficiază 8 milioane de gospodării, iar la gaze naturale toate gospodăriile racordate, indiferent de consum!

Alături de prim - ministrul Nicolae Ciucă şi colegii din Guvern am aprobat Ordonanţa de urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023”, a afirmat ministrul, prezentând principalele măsuri

MĂSURI PENTRU CONSUMATORII CASNICI:

- plafonarea preţurilor finale facturate la energie electrică pentru clienţii casnici vulnerabili sau care se pot regăsi într-o situaţie de sărăcie energetica, pe două tranşe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021 şi a preţurilor finale la gaze naturale; 

ENERGIE ELECTRICĂ

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;

b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;

GAZE NATURALE – PREŢ REGLEMENTAT de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus

MĂSURI CONSUMATORI NON - CASNICI

- plafonarea preţurilor finale facturate pentru energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii non-casnici, excepţie fiind marii consumatori care vor beneficia de schema specifică industriei

ENERGIE ELECTRICĂ - maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.

GAZE NATURALE - maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienţi.

CET-urile vor cumpăra gaze naturale la preţ reglementat de 250 lei /MWh

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie