Bill Gates susţine că unii dintre giganţii petrolieri de astăzi vor valora foarte puţin peste 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Bill Gates consideră că marile companii petroliere şi seturile de competenţe ale acestora au un rol important în tranziţia către energie curată, dar nu crede că toţi operatorii vor rămâne în picioare în următoarele decenii.

Potrivit  yahoo news, într-un briefing de miercuri, Gates a transmis că nu trebuie să presupunem că noile ere vor fi marcate de căderea giganţilor, dar a adăugat: „Da, unii dintre aceşti giganţi vor cădea, ştiţi, peste 30 de ani companiile petroliere vor valora foarte puţin”.

„Sper că măcar câteva dintre marile companii vor reuşi să supravieţuiască.  Întreaga idee de a opri investiţiile în tot ce e vechi ca tactică, pentru a investi în ce e nou, pur şi simplu nu înţeleg asta, " a spus acesta.

„Câţiva dintre „băieţii mari” cred că vor face tranziţia”.

Conform sursei citate, o  serie de companii petroliere, conduse de giganţii europeni,  s-au extins în domenii precum energiile regenerabile, încărcarea vehiculelor electrice sau hidrogenul, deşi petrolul şi gazele rămân liniile lor de afaceri dominante.

Gates vede potenţial în domenii precum hidrogenul „albastru” şi a remarcat, de asemenea, că „avem o infrastructură de conducte în Statele Unite, care probabil poate fi modernizată pentru a transmite hidrogen”.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”