Bilanţul extinderilor în retail: cine sunt campionii deschiderilor în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazin din reţeaua La Doi Paşi FOTO Adevărul

Marile lanţuri de magazine au continuat extinderea şi în acest an, vârful de lance fiind magazinele de proximitate, unde s-au adăugat peste 150 de unităţi noi în primele 6 luni ale anului.

Pe magazine de mari dimensiuni, Kaufland a rămas lider pe deschideri, în timp ce Auchan îşi va mări cel mai probabil reţeaua în viitorul apropiat prin rebrandingul magazinelor Real. 

La francize conduce La Doi Paşi, în timp ce diferenţa dintre primul şi al doilea loc la capitolul cea mai extinsă reţea cu magazine de mici dimensiuni devine din ce în ce mai mică, Profi accelerând în spatele Mega Image.

Metro- La Doi Pasi

Pe segmentul de francize, La Doi Paşi este pe primul loc la deschideri.

În prima parte a anului 2013, peste 100 de magazine au intrat în reţeaua de magazine de proximitate La Doi Paşi, programul de francize al Metro, astfel ca în acest moment, mai mult de 600 de comercianţi sunt incluşi în program, iar numărul contractelor încheiate se ridică la 665.

Reţeaua numără în prezent 32 de magazine în 24 de oraşe.

Citeşte pe wall-street.ro care sunt ceilalţi campioni la deschideri 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă