Benzina şi motorina s-au ieftinit cu 6-9 bani pe litru pe parcursul lunii august 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020, potrivit datelor furnizate pentru Agerpres de Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor.

În ceea ce priveşte benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, respectiv 4,60 lei pe litru în medie, iar cele mai mici tarife, la Lukoil - 4,43 lei pe litru.

La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri - 4,64 lei pe litru (media pe august), în timp ce dieselul cel mai ieftin a fost în reţeaua Petrom - 4,55 lei pe litru.

„Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene - n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină). În ceea ce priveşte preţurile fără taxe, nivelul din România se situa sub media europeană în cazul ambelor produse (-10% faţă de media UE la benzină şi -5,4% la motorină)”, arată specialiştii Consiliului Concurenţei, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete