Beneficiile pe care le-ar putea avea România ca urmare a impozitării multinaţionalelor. Ce anunţă specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

România ar putea câştiga sume mari de bani ca urmare a impozitării multinaţionalelor, fiind o ţară consumatoare de bunuri şi produse online, informează ZF.

Potrivit sursei citate, ţara nostră ar putea beneficia de o parte din profitul giganţilor din tehnologie, obţinut prin vânzările pe care le fac în România, în urma implementării pachetului fiscal global anti-BEPS.

BEPS este acronimul de la Base Erosion and Profit Shifting, adică fenomenul de „erodare a bazei impozabile şi transferul profiturilor“. Noua legislaţie fiscală ar trebui să devină operaţională din 2023.

„Fiind o ţară consumatoare de bunuri şi produse online, pentru anumite produse fiind chiar o piaţă de desfacere importantă, ne aşteptăm că România să beneficieze de aceste prevederi, în sensul că ar putea primi prin alocare o parte din profitul rezidual“, a explicat Teodora Alecu, director consultanţă fiscală al firmei de audit şi consultanţă KPMG, potrivit ZF.

Pe 1 iulie 2021, 130 de state s-au pus de acord pentru reformarea sistemului fiscal internaţional, discuţiile fiind iniţiate de statele din G7 (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA), sub egida Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

Despre acest pachet de măsuri anti-BEPS se discută încă din 2016, însă abia în luna octombrie a acestui an se va definitiva o me¬todologie de aplicare a acestora şi noua legislaţie va intra în vigoare din 2023. Iniţiativa a venit în contextul în care marile companii ale lumii, în special cele din domeniul teh-nologiei, cum sunt Google, Apple, Facebook sau Amazon îşi vând produsele în foarte multe state, însă nu plătesc taxe acolo unde generează profiturile.

„Tradiţional, profiturile se înregistrează şi se impozitează de peste 100 de ani acolo unde este înregistrată societatea. Anvergura vânzărilor online a făcut să se dezbată nevoia de a schimba modul de impozitare, dând greutate şi locului unde se află fizic consumatorul, adică piaţa care, prin achiziţie, generează de fapt veniturile. Unele ţări europene chiar erau în proces de modificare a fiscalităţii tranzacţiilor digitale“, a mai spus Teodora Alecu.

Statele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) au anunţat la începutul acestei luni un „acord istoric asupra unei arhitecturi fiscale internaţionale mai stabile şi mai echitabile'', care stabileşte, la nivel mondial, un impozit „de cel puţin 15%'' pe profitul multinaţionalelor, transmite AFP.

Propunerea de a introduce o rată globală a impozitului pe profit de 15% a fost acum aprobată de peste 130 de ţări.

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a descris acordul drept o „victorie”, transmite Euronews. „Punem capăt optimizării impozitelor şi giganţii digitali îşi vor plăti în cele din urmă cota corectă de impozite. Aceasta este cea mai mare revoluţie fiscală din ultimul secol", a adăugat el pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie