Băsescu nu vede un viitor strălucit pentru mediul de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României a avertizat firmele din domeniul IT, industria alimentară şi asigurări că, după integrarea României în Uniunea Europeană, vor avea mari dificultăţi dacă acestea nu

Preşedintele României a avertizat firmele din domeniul IT, industria alimentară şi asigurări că, după integrarea României în Uniunea Europeană, vor avea mari dificultăţi dacă acestea nu vor reuşi să iasă din "atomizarea" în care se află acum.
"De la 1 ianuarie 2007 începe cea mai puternică probă de foc a economiei româneşti: capabilitatea de a face faţă competiţiei fără menajamente, cu reguli foarte bine definite, în care nimeni nu iartă pe nimeni. Companiile româneşti trebuie să înţeleagă că trebuie să facă faţă nu numai prin dotare, tehnologii performante, ci şi prin dimensiune", a declarat Băsescu, la deschiderea celei de-a 32 ediţii a Târgului Internaţional Bucureşti. şeful statului a avertizat că România mai are destule de făcut, dat fiind că "integrarea în UE este diferită de intrarea în UE", şi a prezis un parcurs "relativ dificil şi nu presărat cu flori". O atenţie specială a fost acordată de Traian Băsescu viitorului apropiat al firmelor de asigurări, care ezită acum să se se implice în proiectul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva calamităţilor. "Dacă firmele româneşti se gândesc dacă vor sau nu să asigure locuinţele românilor, ar trebui să ştie că de la 1 ianuarie va veni o firmă europeană care sigur va face acest lucru fără să crâcnească", a avertizat preşedintele. El şi-a exprimat şi scepticismul în ceea ce priveşte performanţele industriei şi economiei autohtone şi a menţionat în mod expres handicapul "relativ mare" al industriei alimentare de a exporta produse în UE.
După atâtea remarci amare, preşedintele i-a sfătuit pe patroni să aibă grijă la achiziţiile pe care le fac, pentru că o tehnologie depăşită, chiar cu numai o generaţie, nu va putea intra în competiţie cu aceea a statelor membre. 'Simpla cunoaştere şi tehnologia de ultimă oră nu vor fi suficiente, este necesară o diminuare a atomizării. Pentru a rămâne în competiţie, este nevoie de a face performanţă la capacităţi mari", a concluzionat preşedintele.
La ediţia din acest an a TIB participă 951 de expozanţi, din 26 de state, 330 fiind străine. Germania participă la TIB cu 120 de firme, amplasate în pavilioanele 14 şi 16, iar Franţa cu 70 de sociatăţi, situate în pavilionul 15. În paralel se desfăşoară şi ediţia a X-a a Expoziţiei Internaţionale Inventika, la care s-au înscris 39 de participări, cu peste 210 invenţii.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă