Băsescu, despre Vâlcov, Teodorovici şi Dragnea: Primul e cel mai nesănătos lucru care se putea întâmpla, al doilea e discotecar, iar al treilea incult economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut marţi seara câteva declaraţii legate de politicienii care se ocupă de economia României, afirmând că Darius Vâlcov este „cel mai nesănătos lucru care se putea întâmpla”, Teodorovici este „discotecar”, iar Dragnea „incult economic”.

„E cel mai nesănătos lucru care se putea întâmpla. Acest om trebuia să stea să îşi termine procesul. La el s-au găsit şi lingouri şi bani. Acesta e un proces în care probele nu pot fi ascunse. Poate picturile nu sunt toate originale, dar ele sunt probe reale. Acest om trebuia să stea la Slatina şi să aştepte sentinţa, nu ca să vadă dacă îl condamnă, ci câţi ani îi dă. Iar el este creierul în economie, alături de discotecarul acela de la Finanţe. Ăsta e ministru de Finanţe şi nu a administrat conturile unei societăţi la viaţa lui. Remeş ştia meserie. Ialomiţianu ştia meserie, a fost şef de finanţate publice judeţene, la Braşov. Ştia foarte bine finanţele Ialomiţianu. Nu avea ce să caute”, a afirmat Traian Băsescu, marţi seară, la Realitatea TV.

Fostul preşedinte a mai spus că Liviu Dragnea este atât de incult economic, încât dacă atunci când îi vorbeşte cineva şi nu înţelege, spune „ăsta e genial”.

„Înţeleg că Dragnea îl consideră geniu (pe Darius Vâlcov - n.r.). A spus «acest om genial». Eu chiar cred că e atât de incult economic Dragnea încât dacă unul îi vorbeşti şi el nu înţelege, spune «ăsta e genial».

Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, pe 8 februarie 2018, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă. Judecătorii au dispus şi confiscarea a 6.200.000 lei.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

De asemenea, acesta are şi un dosar care se judecă la Tribunalul Olt, el fiind acuzat că ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani