Bani pentru Bechtel mai sunt foarte puţini. Ce facem cu Autostrada Transilvania?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un document al Ministerului Transporturilor arată că statul român are nevoie, în acest an, de 3,16 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. Fondul alocat de la bugeteste, însă, de doar 700 de milioane de lei, în condiţiile în care datoriile către Bechtel erau la finele anului trecut de 903 milioane de lei.

În prezent, compania Bechtel - constructorul autostrăzii - are în lucru ultimii zece kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău şi sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în
lungime de 64 de kilometri.
„În contextul în care valoarea fondurilor aprobate de la bugetul de stat pentru proiectul Autostrada Transilvania (în valoare de 700 milioane de lei) sunt insuficiente pentru achitarea datoriilor înregistrate la sfârşitul anului 2009 (903,92 milioane de lei), antreprenorul Bechtel International a redus treptat ritmul lucrărilor pe cele două secţiuni“, potrivit Ministerului Transporturilor. Până la finele lunii aprilie, MTI a plătit Bechtel 607,6 milioane de lei ca parte a datoriilor şi mai are de achitat 394 de milioane de lei. Tronsonul Câmpia Turzii-Gilău are o lungime de 55 de kilometri, din care au fost finalizaţi anul trecut 42 de kilometri. De asemenea, compania americană a realizat anul trecut şi viaductul de pe sectorul Suplacu de Barcău-Borş, în lungime de doi kilometri.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!