Băncile din umbră cresc rapid în zona euro. Care sunt riscurile

0
Publicat:

Băncile din umbră cresc rapid în zona euro, creditorii trebuind să fie mai restrictivi când au de-a face cu astfel de entităţi, a avertizat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE.

Băncile din umbră cresc rapid în zona euro

Băncile din umbră reprezintă un risc sporit la adresa întregului sistem financiar, a avertizat Andrea Enria.

Potrivit acestuia, băncile din umbră, cum ar fi fondurile de investiţii sau firmele de asigurări, au acum active de 31.000 miliarde de euro, egale cu 80% din sectorul bancar supervizat, dar reglementarea este mult mai relaxată şi deseori îşi asumă riscuri mai mari.

"Riscurile în rândul intermediarilor financiari non-bancari (NBFI) s-ar putea intensifica în următoarele luni, în contextul actualelor politici monetare menite să readucă inflaţia la ţinta băncii centrale", susţine Enria, argumentând că riscurile au crescut "profund".

Gradul de îndatorare în sectorul bancar din umbră a crescut semnificativ, existând dovezi ale unei pregătiri insuficiente pentru a face faţă cererii sporite de lichidităţi, a avertizat oficialul BCE.

Temerile sunt accentuate de faptul că băncile din umbră sunt în mare măsură nereglementate, iar riscurile pot creşte deoarece nu se fac verificări, a apreciat Enria.

Dar băncile din umbră sunt strâns conectate cu sectorul bancar reglementat şi turbulenţele s-ar putea extinde către creditorii tradiţionali, astfel încât băncile trebuie să gestioneze în mod activ riscurile cu care se confruntă clienţii.

De asemenea, băncile din umbră tind să facă afaceri cu un mic grup de băncile de importanţă sistemică, iar în acest fel problemele lor vor afecta şi principalele bănci din Europa.

Deşi ar fi ideale noi reglementări, acestea necesită timp pentru a fi negociate şi implementare, iar băncile rămân vulnerabile pe termen scurt. Până acum, cea mai importantă protecţie pentru bănci este să conştientizeze riscurile şi să le gestioneze activ când au de-a face cu sectorul bancar din umbră, a explicat Enria.

Băncile de importanţă sistemică globală din zona euro sunt: BNP Paribas, Deutsche Bank, BPCE, Credit Agricole, ING, Santander, Societe Generale şi UniCredit.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort