„Băncile au suferit destul“. Bancherii s-ar putea bucura de o primire mai călduroasă la Davos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii lumii se vor reuni în oraşul elveţian Davos pentru cea de-a 43-a ediţie a Forumului Economic Mondial, ce va începe pe 23 ianuarie, pentru a dezbate problemele financiare din sistemul bancar.

Cu doi ani în urmă, Jamie Dimon, director executiv al băncii americane JPMorgan Chase, spunea în faţă audienţei din Davos că oamenii n-ar trebui să se mai ia de bancheri, o prezenţă constantă la Forumul Economic Mondial, dar el încă aşteaptă să i se împlinească dorinţa.

Săptămâna trecută lui Dimon i-a fost redus salariul pe 2012 la jumătate, până la 11,5 milioane de dolari, el fiind răspunzător pentru pierderile de două miliarde de dolari, înregistrate de bancă în operaţiunile de trading.

De altfel, situaţiile în care bancherii internaţionali se află sub presiune nu lipsesc din peisajul actual. Spre exemplu, UBS, cu sediul în Zurich, a acceptat să plătească autorităţilor internaţionale o amendă de 1,5 miliarde de dolari, după ce a recunoscut luna aceasta că a ajutat la manipularea LIBOR, dobândă interbancară folosită ca rată de referinţă la contracte financiare din întreaga lume.

Wegelin, cea mai veche bancă a Elveţiei, înfiinţată în 1741, şi-a încetat activitatea la începutul lunii, după ce a recunoscut că a ajutat cetăţeni americani bogaţi să evite plata impozitelor.

La o conferintă de săptămâna trecută, Christine Lagarde, directorul general al FMI, s-a plâns că există un angajament tot mai scăzut în stabilirea unor reglementări financiare mai dure şi a făcut apel la autorităţile bancare să finalizeze misiunea de a stabiliza băncile.

Din cauza tuturor acestor evenimente, e posibil ca bancherii să fie întâmpinaţi într-o atmosferă mai prietenoasă faţă de anii trecuţi, comentează „The New York Times“. Iar asta pentru că există un sentiment general că băncile au suferit suficient.

La începutul lunii, autorităţile bancare reunite la Basel, Elveţia, au relaxat regulile destinate să asigure supravieţuirea băncilor în cazul unui eveniment similar colapsului Lehman Brothers din 2008.

Reglementările sfătuiau băncile să menţină o sursă de numerar sau de bunuri care pot fi convertite rapid în bani care să le ajungă timp de 30 de zile. Data limita pentru a strânge suma necesară era până în 2015, dar ea a fost amânată până în 2019.

Mulţi analişti văd acestă decizie ca pe un cadou pentru sistemul bancar.

Bancherii cu care am vorbit eu au răsuflat uşuraţi“, a spus Cornelius Hurley, fost consilier pentru guvernatorii Rezervei Federale americane.

Gavan Nolan, analist la Markit, Londra, este de acord că schimbările reglementărilor „au ajuns mai departe decât aşteptările şi se îndreaptă spre o direcţie care favorizează băncile“.

Forumul Economic Mondial tinde a fi un loc unde se discută, nu se acţionează, dar este unul dintre singurele evenimente că aduce la un loc bancherii băncilor centrale, autorităţile de reglementare, economişti şi legislatori.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă