Bănci islamice pentru ţările sărace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senegal, Pakistan şi Afganistan – trei dintre cele mai sărace state din lume – ar putea apela la instituţii bancare islamice pentru a determina creşteri economice, informează Bloomberg.

Până acum, ţările emergente din regiune erau reticente faţă de industria bancară, considerând că aceasta încalcă principiile Coranului, care interzice cu desăvârşire dobânda. Astfel, accesul populaţiei la credite şi alte produse financiare a rămas redus.

Noi oportunităţi

Acum, economiştii Fondului Monetar Internaţional (FMI) recomandă guvernelor să-şi îmbunătăţească reglementările pentru a permite băncilor islamice, care respectă principiile musulmane, să ajungă la populaţiile acestor state.

Autorităţile senegaleze lucrează deja la reformarea legislaţiei, iar banca centrală a Pakistanului încurajează băncile islamice să finanţeze antreprenorii mici şi mijlocii. Afganistanul va elibera în curând trei licenţe pentru bănci islamice. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii