Bancherii nu sunt de acord cu taxa suplimentară pe profitul băncilor. Generează efecte sociale nedorite

0
Publicat:

Intenția Guvernului de a impune o taxă suplimentară pe profitul băncilor a strânit marți ample reacții din partea bancherilor, reprezentanții patronatelor susținînd că sunt deschiși discuțiilor și că vor propune altfel de măsuri pentru echilibrarea bugetului de stat.

Bancherii nu sunt de acord cu taxa suplimentară pe profitul băncilor

„Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) respinge cu fermitate intenția de introducere a încă unei taxe suplimentare asupra profiturilor obținute de instituțiile de credit”, a informat patronatul, precizând că a luat act „cu surprindere” despre introducerea în Programul de Guvernare a „măsurii de taxare a profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată”. 

„Considerăm că această măsură induce iluzia unor beneficii bugetare pe termen scurt, dar care, în realitate, generează efecte economice și sociale nedorite, pe termen scurt, mediu și lung”, spun bancherii adăugând că nu le sunt cunoscute nici fundamentele constituționale, juridice sau economice a aplicării, nici cota de taxare sau perioada avută în vedere și că nu au fost consultați sau informați în prealabil cu privire la această inițiativă, aflând despre ea, ca și publicul larg, din presă.

Patronatele amintesc faptul că la nivelul sistemului bancar există deja o supraimpozitare, instituțiile de credit plătind concomitent impozit pe profit, la care se adaugă și prevederile Legii nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari dimensiuni, cât și impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit de 2% aplicat la cifra de afaceri – introdus la finalul anului 2023.

Pe fondul acestei situații, CPBR atrage atenția asupra următoarelor:

1. Maniera intempestivă de introducere a unei măsuri cu potențial impact semnificativ asupra unui sector esențial al economiei contravine obiectivului declarat de „asigurare a unui climat predictibil pentru mediul de afaceri”, menționat chiar în preambulul Programului de Guvernare.

2. Instituirea unei a treia taxe asupra sectorului bancar reprezintă o măsură disproporționată și dezechilibrată. Efectele sale se vor resimți negativ asupra populației, mediului antreprenorial și economiei în ansamblu, prin diminuarea capacității băncilor de a finanța economia reală, afectarea competitivității sistemului bancar românesc și erodarea încrederii investitorilor în piața locală.

3. Experiențele recente au demonstrat că introducerea de taxe/impozite speciale, ad-hoc, nu a contribuit la consolidarea bugetară, ci a accentuat ineficiențele și risipa din cheltuirea banului public. Nu s-au identificat beneficii concrete în urma aplicării impozitului suplimentar pe cifra de afaceri sau a taxei pe activele bancare, măsuri care au fost promovate în trecut cu obiective similare.

4. Reducerea sustenabilă a deficitului bugetar nu se poate realiza prin noi poveri fiscale asupra contribuabililor onești, ci prin digitalizarea administrației, îmbunătățirea colectării și stimularea inițiativei private.

Ne exprimăm încrederea că noul Guvern va pune în aplicare un obiectiv esențial înscris în Programul de Guvernare, respectiv‚ crearea unui sistem de consultare constantă și instituționalizată cu mediul de afaceri în elaborarea politicilor publice.

În concluzie, nu suntem de acord cu intenția de introducere a unei noi taxe asupra sectorului bancar și ne exprimăm disponibilitatea pentru consultări reale și aplicate cu autoritățile astfel încât să contribuim cu soluții viabile și argumentate la redresarea situației bugetare a României.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile