Bancherii, nemulţumiţi de plafonarea dobânzilor: Există riscul să nu mai putem ajuta economia pentru ieşirea din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bancherii afiliaţi Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de arobarea de către Parlament a proiectului de plafonare a dobânzilor arătând că există riscul să nu mai poată ajuta economia pentru ieşirea din criză.

"Modificările aduse Legii dării în plată sau Legea privind plafonarea dobânzilor nu sunt cazuri singulare din punct de vedere al legislaţiei ce priveşte băncile în perioada recentă. Credem că este extrem de important să reamintim că există în dezbatere parlamentară - fie foarte aproape de votul final, fie în pronunţarea Curţii Constituţionale a României sau transmitere în vederea promulgării - un număr de opt legi sau iniţiative legislative cu impact major asupra sistemului bancar (e.g. plafonarea dobânzilor ce pot fi percepute, eliminarea titlului executoriu, obligaţia de conversie a creditelor în caz de depreciere a cursului cu peste 20%, limitarea cesiunilor de creanţe, suspendarea plăţilor ratelor până la sfârşitul anului în contextul pandemiei etc.) 

Majoritatea acestor proiecte de lege iniţiate anterior pandemiei COVID-19 se suprapun peste situaţia acută existentă acum în economie şi peste legislaţia în vigoare sau pe cale de a fi adoptată, privind suspendarea plăţii ratelor până la sfârşitul anului", susţin reprezentanţii organizaţiei într-un punct de vedere remis la solicitarea Agerpres.

CPBR menţionează că responsabilitatea în alocarea resurselor va fi definitorie în evoluţia sistemului bancar şi a economiei României în perioada post-criză de sănătate şi în recesiunea economică ce va urma pandemiei COVID-19.

Astfel, orice măsuri avute în vedere prin legi sau acte normative ar trebui să contribuie la a conserva capacitatea băncilor de a rămâne solid capitalizate şi cu indicatori de lichiditate în acord cu reglementările naţionale şi internaţionale, şi nu la a le slăbi această capacitate, pentru a evita afectarea stabilităţii financiare şi a întregii economii.

"Reiterăm în acest sens dorinţa comunităţii bancare de a sprijini efortul ieşirii din criza generată de pandemia COVID-19, însă rămânem preocupaţi de impactul cumulat al acestor proiecte de lege asupra posibilităţii băncilor de a-şi asigura veniturile operaţionale, de care va depinde şi posibilitatea ulterioară a acestora de a credita susţinut economia şi consumatorii pentru ieşirea din criză.

Ca atare, băncile vor adopta probabil în perioada următoare o poziţie precaută, până la înţelegerea impactului rezultat, funcţie de legile ce urmează a mai fi adoptate.

În acest context, reiterăm rugămintea noastră pentru o consultare judicioasă cu comunitatea bancară în procesul de elaborare a legilor şi actelor normative, mai ales în contextul atât de special al noilor realităţi ce derivă din contextul pandemiei COVID-19", mai arată reprezentanţii CPBR.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat miercuri vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne. S-au înregistrat 205 voturi "pentru", 97 ''împotrivă'' şi 13 abţineri.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model