Banca Transilvania şi-a vândut divizia de leasing către o firmă de închirieri auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Financiar Banca Transilvania şi Autonom au anunţat încheierea acordului de vânzare-cumpărare a 100% din acţiunile BT Operational Leasing (BTOL). Tranzacţia va fi finalizată anul acesta, după primirea aprobării Consiliului Concurenţei.

În urma acestui acord, BT iese dintr-un domeniu care reprezintă o nişă secundară pentru businessul său, iar Autonom ajunge la 500 de angajaţi, circa 5.000 de clienţi corporate şi un parc auto de peste 8.000 de autovehicule.  

Pe de altă parte, Banca Transilvania şi Autonom vor pune bazele unui parteneriat prin care clienţii băncii vor avea acces la un pachet extins de servicii de mobilitate, care cuprinde leasing operaţional, management de flote, asistenţă rutieră, închirieri auto şi închirieri auto cu şofer.

„Ne bucurăm că am reuşit să creştem businessul într-o nişă dificilă, leasingul operaţional. BT Operational Leasing a devenit unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de leasing operaţional şi administrare a flotelor auto. Avem încredere că businessul se va dezvolta şi mai bine datorită competenţelor companiei Autonom”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

 „Această tranzacţie arată că se pot construi afaceri locale sustenabile. Suntem onoraţi să avem acest parteneriat cu cel mai important grup financiar românesc, Grupul Banca Transilvania. Vom munci cu pasiune în continuare pentru a oferi servicii inovatoare şi de încredere clienţilor noştri locali şi internaţionali”, a completat Dan Ştefan, Managing Partner, Autonom. 

Tranzacţia, a cărei finalizare tranzacţiei este estimată pentru anul acesta, după primirea aprobării Consiliului Concurenţei, a fost intermediată de BT Capital Partners, divizia de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania şi membru exclusiv în România al Oaklins şi de Wolf Theiss de partea BT Investment, respectiv de RTPR Allen & Overy de partea Autonom.

BT Operational Leasing a fost fondată în anul 2001, iar în 2006 a devenit parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, dupa ce BT Investments a achiziţionat 51% din capitalul social al companiei. În 2012 şi 2013 Grupul BT şi-a majorat la 95% participaţia la BT Operational Leasing şi a început dezvoltarea sustenabilă a companiei. Compania a înregistrat o creştere de 7 ori a flotei în ultimii 6 ani, ajungând în 2017 la peste 3.000 maşini administrate şi o cifră de afaceri de peste 15 milioane de euro.

Autonom este liderul pieţei de închirieri auto din România. Înfiinţată în anul 2006, a dezvoltat singura reţea de mobilitate din România, cu servicii de închirieri de maşini, leasing operaţional, transferuri cu şofer, fleet management, în cadrul unei reţele naţionale unice: 45 de agenţii în 35 de oraşe din România, Ungaria şi Serbia. Cifra de afaceri a Grupului Autonom a fost de 27 milioane de euro în 2017.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”