Banca Transilvania a obţinut venituri mai mari cu 1,4% şi un profit mai mic cu 0,6% în primele 9 luni din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele nouă luni ale acestui an, activele Băncii Transilvania (BT) au crescut cu 10,6% faţă de finalul anului trecut, fiind de 39,4 miliarde de lei, iar veniturile  operaţionale au ajuns la 1,4 miliarde de lei, cu 1,6% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Profitul brut este de 373,5 milioane de lei, în scădere cu 0,6%, se arată într-un comunicat al băncii.

Lichiditatea şi solvabilitatea BT sunt la un nivel confortabil, peste limitele impuse de BNR şi peste performanţa sistemului bancar.

1,96 milioane de clienţi

În primele nouă luni ale anului au fost acordate companiilor şi persoanelor fizice peste 113.200 de credite noi, incluzând cardurile de credit. Numărul de clienţi BT a crescut cu 4%, comparativ cu perioada similară a anului 2014, de la 1,88 milioane, la 1,96 milioane.

Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, afirmă: „Suntem concentraţi pe finalizarea integrării Volksbank România în structura Băncii Transilvania de la sfârşitul acestui an  şi, în paralel, pe adaptarea Grupului Financiar Banca Transilvania şi a liniilor de business la noua dimensiune rezultată din această tranzacţie“.

Ömer Tetik, Directorul General al Băncii Transilvania, declară: „Perspectiva stabilă a Băncii Transilvania a fost confirmată recent inclusiv de Fitch Ratings, prin calificativele acordate Băncii Transilvania, care reflectă capitalizarea adecvată, generarea internă de capital, calitatea activelor, profitabilitatea şi acoperirea adecvată cu provizioane a creditelor neperformante”.

Soldul creditelor a crescut cu 19%

La sfârşitul trimestrului III 2015, soldul creditelor Băncii Transilvania este cu 19,1% (procent din care  jumătate reprezintă creştere organică) mai mare decât era la finalul anului 2014, în pofida continuării scoaterii de credite în afara bilanţului în această perioadă (520 de milioane de lei).

În acelaşi timp, totalul resurselor atrase de Banca Transilvania de la clienţi este cu 8,3% peste nivelul de la sfârşitul anului 2014. Creditele neperformante, cu restanţe mai mari de 90 de zile, reprezintă 9,5% din totalul portofoliului de credite al Băncii Transilvania.

Eficienţa operaţională BT, dată de raportul cost/venituri, este de 49,4%, în ciuda cheltuielilor presupuse de integrarea Volksbank România în structura Băncii Transilvania şi a impactului modificărilor legislative cu privire la înregistrarea cheltuielilor privind garantarea depozitelor.

Din punctul de vedere al impactului integrării Volksbank România privind rezultatele financiare, estimările prezentate de BT la Adunările Generale ale Acţionarilor Băncii Transilvania din aprilie şi octombrie a.c. sunt confirmate inclusiv de rezultatele înregistrate la 30.09.2015. Banca Transilvania estimează beneficii de eficientizare la scară largă, cu influenţe pozitive asupra cotei  sale de piaţă, ca urmare a achiziţionării VBRO.

Cele două bănci vor fuziona în 31 decembrie, mai arată BT.

Banca Transilvania este una dintre cele mai mari bănci din România, în funcţie de active. Are peste 6.000 de angajaţi şi o reţea formată din aproape 550 de sedii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată