Banca Românească: Operaţiunile cu clienţii se desfăşoară în condiţii normale, nu sunt afectate de situaţia din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banca Românească, deţinută de grupul financiar elen National Bank of Greece, avea la sfârşitul anului 2014, potrivit datelor BNR, active totale în valoare de 6,77 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 1,9%

Banca Românească îşi desfăşoară operaţiunile cu clienţii în condiţii normale, acestea nefiind afectate de situaţia din Grecia, a declarat Ioannis Kougionas, directorul instituţiei de credit, deţinută de grupul elen National Bank of Greece.

„Banca Românească îşi desfăşoară operaţiunile cu clienţii în condiţii normale, acestea nefiind afectate de situaţia din Grecia. Banca este o instituţie financiară românească, reglemenată şi supravegheată de către Banca Naţională a României (BNR). Banca Românească are un nivel de lichiditate ridicat şi este una dintre cel mai bine capitalizate bănci de pe piaţa locală, cu un indice de solvabilitate de 17,52%, dublu faţă de cerinţele minime prudenţiale. De asemenea, depozitele clienţilor noştri sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, a declarat, într-un comunicat, Ioannis Kougionas, CEO Banca Românească.

Banca Românească, deţinută de grupul financiar elen National Bank of Greece, avea la sfârşitul anului 2014, potrivit datelor BNR, active totale în valoare de 6,77 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 1,9%. Capitalul social al Băncii Româneşti este de peste 700 de milioane de lei, potrivit datelor băncii. 

În octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. National Bank of Greece este cel mai vechi şi cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 şi listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu octombrie 1999, grupul este listat şi la Bursa de Valori din New York (NYSE). 

Şi Piraeus Bank România, subsidiara locală a băncii elene Piraeus, a anunţat ieri că în România nu se aplică niciun fel de limitare a operaţiunilor băncii şi că, de asemenea, nu sunt implementate politici de control de capital.

„Nu sunt implementate politici de control de capital, nu sunt închise băncile şi nici nu sunt limitate operaţiunile. Clienţii Piraeus Bank România beneficiază de prevederile privind garantarea depozitelor prin Fondul de Garantare a Depozitelor de până la 100.000 de euro. Banca Naţională a reglementat foarte clar intervenţiile acţionarilor tuturor băncilor, inclusiv ai celor din Grecia. Exista un protocol foarte clar, cu reguli precise privind interferenţa acţionarilor“, arată banca, într-un comunicat.

Piraeus Bank România este subsidiară locală a băncii elene Piraeus. Toate operaţiunile sunt localizate şi integrate politicilor pieţei bancare din România, reglementate de Banca Naţională a României, precizează instituţia de credit.

Piraeus Bank are active de două miliarde de euro, lichidităţi peste media pieţei şi solvabilitate de 12,7%. În total, Piraeus Bank România are 300.000 de clienţi în cele 120 de sucursale din ţară.

Băncile elene sunt închise până la 6 iulie, iar de la bancomate pot fi retrase zilnic, în Grecia, cu carduri emise de bănci elene, sume de până la 60 de euro. Zona euro se pregăteşte pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, în această săptămână, după ce a refuzat să prelungească finanţarea ţării, în urma anunţului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum. Vineri noaptea, Tsipras a anunţat că vrea să organizeze la 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, iar Parlamentul a aprobat duminică această propunere.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie