Banca Mondială avertizează asupra riscului crescut de sărăcie. Care este pragul subzistenţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Mondială avertizează asupra riscului crescut de sărăcie, precizând care este pragul  subzistenţei şi care sunt categoriile cele mai afectate, inclusiv din punct de vedere al posibilităţii de angajare.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să continue să consolideze protecţia socială şi să amplifice sprijinul acordat pieţei muncii pentru a proteja acea una din opt gospodării care se confruntă cu scăderi de venit prelungite, ca efect al crizei cauzate de COVID-19, se arată într-un nou raport al Băncii Mondiale. Raportul constată că aproape unul din opt locuri de muncă este în pericol, chiar şi în condiţiile în care ţările au ieşit din izolare.

Cel mai recent raport economic periodic al Băncii Mondiale – intitulat Restarting Resilience – prezintă măsurile pe care guvernele ar trebui să le aplice cu prioritate pentru a răspunde în mod eficace impactului pe care COVID-19 îl are asupra veniturilor cetăţenilor şi a pieţelor forţei de muncă.

Reacţia rapidă manifestată în faţa pandemiei de COVID-19 prin adoptarea unor soluţii strategice a oferit economiilor timpul necesar pentru păstrarea relaţiilor de muncă şi a atenuat impactul imediat asupra şomajului. Pandemia îi afectează pe cei care consideră că este mai greu să adopte măsuri de distanţare socială la locul de muncă, în timp ce lucrătorii care pot lucra de la domiciliu sunt mai puţin afectaţi.

De asemenea, în raportul citat se constată că ponderea populaţiei expuse riscului de sărăcie ar putea creşte cu 3-4 % de la 14,7 % în 2019 la 17,7-18,7 % în 2020.

Indicatorul „risc de sărăcie” variază în funcţie de ţară, iar în cadrul acestei categorii sunt avuţi în vedere cetăţenii cu venituri care scad sub 60% din venitul naţional mediu.

„COVID-19 are potenţialul de a inversa unele dintre câştigurile de venit la care am asistat în UE în ultimii ani,” a declarat Gallina A. Vincelette, Director pentru Ţările din Uniunea Europeană în cadrul Băncii Mondiale. „Structurile de protecţie socială existente vor trebui să echilibreze sprijinul acordat gospodăriilor care au nevoie de ajutor, stimulând totodată revenirea în siguranţă la locul de muncă şi redresarea economică.”

Raportul subliniază că statele europene au acum ocazia de a-şi consolida sistemele de protecţie socială în timpul etapei de redeschidere, pentru a se asigura că UE este mai bine pregătită să răspundă la valurile şi crizele viitoare. Acest lucru se poate realiza prin consolidarea flexibilităţii sistemelor pentru a se adapta rapid în faţa unei crize şi prin abordarea protejarea persoanelor vulnerabile, inclusiv prin acordarea de sprijin specific celor care activează în structuri de lucru nestandardizate sau informale.

O constatare-cheie arată că, deşi extinderea transferurilor către beneficiarii asistenţei sociale existente ar fi relativ simplă, nu toate persoanele nevoiaşe sau cele cu risc ridicat de impact asupra ocupării forţei de muncă beneficiază de programele existente.

Criza adânceşte disparităţile de pe piaţa muncii şi riscă să blocheze convergenţa venitului regional în întreaga UE. Raportul identifică patru demografii cu risc – femei, tineri, persoane cu salarii mici şi lucrători cu un nivel mai scăzut de educaţie – care sunt mai predispuse la a fi angajaţi în profesii puternic afectate sau care au contracte mai puţin sigure.

Impactul asupra şomajului în rândul tinerilor, de exemplu, a fost pronunţat în ultimele luni. Perspectivele de ocupare a forţei de muncă şi veniturile acestora au fost puternic afectate în timpul crizei financiare mondiale, după cum se arată în rapoartele anterioare ale Băncii Mondiale, iar indicatorii timpurii arată că este probabil ca aceştia să fie puternic afectaţi în timpul crizei.

Femeile se confruntă cu un risc mai mare decât bărbaţii, când vine vorba de reluarea activităţii din cauza sectoarelor în care lucrează. Una din cinci femei se va confrunta cu dificultăţi în a-şi relua activitatea, în comparaţie cu unul din zece bărbaţi. Diferenţele dintre bărbaţi şi femei au fost consolidate din cauza inegalităţilor la care sunt expuse persoanele care au grijă de copii şi care lucrează în gospodărie.

Raportul subliniază, de asemenea, importanţa încrederii sociale şi a cooperării dintre întreprinderi, guvern şi sindicate pentru a face faţă crizei şi a găsi soluţii care să sprijine redresarea vulnerabilă a veniturilor gospodăriilor.

Acesta a fost un pilon al rezilienţei evidenţiat în cel de-al cincilea raport economic periodic elaborat de către Banca Mondială. Importanţa răspunsului coordonat va creşte dacă criza se prelungeşte şi dacă pachetele de sprijin guvernamental vor fi orientate doar către sectoare viabile. „În timp ce criza adânceşte disparităţile de pe piaţa muncii, ţările UE pot utiliza această perioadă pentru a consolida programele sociale pentru persoanele vulnerabile din societăţile noastre, pentru a sprijini redresarea şi relansarea creării de locuri de muncă productive,” a adăugat Vincelette.

Măsurile regionale ale Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală:

Până în prezent, Banca Mondială a alocat peste 1,4 miliarde USD pentru a veni în sprijinul ţărilor din Europa şi Asia Centrală care au nevoie de o atenuare a impactului COVID-19. Din 2 aprilie 2020, aproximativ 490 milioane USD au fost aprobate prin noi proiecte de răspuns în situaţii de urgenţă. În plus, până la 925 milioane USD sunt realocate, utilizaţi sau puşi la dispoziţie din proiectele şi împrumuturile existente, inclusiv din finanţări suplimentare, pentru a ajuta ţările să răspundă provocărilor legate de COVID-19.

Pe fondul incertitudinii persistente, cel mai recent Raport al Băncii Mondiale privitor la situaţia Economică din Europa şi Asocia Centrală (Europe and Central Asia Economic Update) sugerează diferite scenarii de creştere negativă pentru regiune, inclusiv o recesiune majoră în 2020, cu o contractare cu 4.7%.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort