Banca Mondială a acordat Ucrainei un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru plata cheltuielilor bugetare

0
Publicat:

Ucraina a primit o tranşă de finanţare în valoare de 1,5 miliarde de dolari, în cadrul unui program convenit cu Banca Mondială, ceea ce o va ajuta să îşi plătească cheltuielile bugetare şi sociale precum şi să se apare împotriva invaziei ruseşti, a declarat vineri prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal.

Banca Mondială a acordat o tranșă de 1,5 miliarde de dolari Ucrainei

Ucraina este dependentă de ajutoarele financiare oferite de partenerii occidentali dar în primele două luni din acest an finanţarea din străinătate s-a redus, iar un pachet de ajutor american este blocat de mai multe luni de republicani în Congres, transmite Reuters.

În luna martie, autorităţile de la Kiev au reuşit să atragă o finanţare externă totală în valoare de aproximativ nouă miliarde de dolari, a precizat Ministerul de Finanţe de la Kiev. Uniunea Europeană, Canada, Japonia, Fondul Monetar Internaţional şi Marea Britanie s-au numărat printre donatori.

Noua tranşă de sprijin de la Banca Mondială a fost finanţată de Marea Britanie şi Japonia, a precizat premierul Denis Şmîhal.

"984 milioane de dolari au venit din Japonia şi 516 milioane de dolari din Marea Britanie. Fondurile vor acoperi cheltuielile bugetare pentru nevoi sociale şi umanitare precum şi pentru reconstrucţie", a scris Denis Şmîhal pe reţeaua socială X.

La începutul acestei luni, Ucraina a primit şi o primă tranşă de ajutor în valoare de 4,5 miliarde de euro, în cadrul unui program punte de finanţare convenit cu Uniunea Europeană.

Ucraina cheltuie cea mai mare parte a resurselor proprii pentru a-şi finanţa eforturile de apărare, după invazia rusească din februarie 2022, ceea ce lasă Kievul puternic dependent de finanţarea venită de la partenerii occidentali pentru a-şi acoperi cheltuielile sociale.

"În 2024, finanţarea externă a ajuns deja la 10,2 miliarde de dolari, iar de la începutul războiului a ajuns la 83,8 miliarde de dolari. Asistenţa internaţională este direcţionată spre finanţarea cheltuielilor sociale prioritare ale bugetului de stat al Ucrainei", a adăugat Ministerul de Finanţe de la Kiev. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt