Baconschi în SUA: Aşteptăm noi investiţii americane în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a anunţat oficial, în cadrul conferinţei de presă cu Hillary Clinton, deschiderea unei fabrici IBM în România, manifestându-şi speranţa ca în România să mai existe şi alte investiţii de acest gen.

"SUA sunt deja unul dintre cei mai importanţi investitori străini în economia  românească. Aşteptăm să creştem volumul acestora, incluzând deja luata decizie privind o fabrică IBM care va fi creată în România şi care este de aşteptat că va genera circa 3.000 de locuri noi de muncă", a spus Baconschi, referindu-se la centrul IBM.

El a adăugat că există un "dialog coerent politic, în sectoarele energiei, afacerilor strategice, în temele transatlantice şi în cadrul NATO".

"Avem suficientă încredere politică, ne ştim foarte bine şi am vrea să vedem mai multe companii americane investind în România", a adăugat el "Şi noi am vrea", a răspuns Hillary Clinton.

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat pentru Mediafax că nume mari din industria IT&C, precum IBM, Oracle, Dell şi Ericsson, intenţionează să aloce fonduri importante pentru dezvoltarea operaţiunilor din România, investiţiile urmând să fie susţinute şi de o schemă de ajutor de stat pe care Ministerul Comunicaţiilor o pregăteşte.

Potrivit lui Vreme, România este pe lista ţărilor în care IBM ar putea înfiinţa un centru cu până la 3.000 de angajaţi, la fel ca şi în cazul Oracle, care ar putea să relocheze un centru dintr-o ţară din Africa, în timp ce Ericsson vrea să îşi sporească numărul de angajaţi din centrul pe care îl are în România cu până la 500 de persoane, de la 800 în prezent.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate