Avuția globală a scăzut pentru prima dată după criza din 2008. La cât a ajuns numărul de milionari

0
Publicat:

Avuţia globală a gospodăriilor a scăzut anul trecut, pentru prima dată după criza financiară din 2008, transmite Bloomberg.

Avuţia mondială a scăzut în 2022, Foto: Arhivă Adevărul

Conform sursei citate, inflaţia şi aprecierea dolarului american au dus la diminuarea partrimoniului privat cu 11.300 miliarde de dolari.

Potrivit unui raport anual al băncii elveţiene Credit Suisse publicat marţi, în termeni nominali, avuţia privată netă la nivel mondial a scăzut cu 2,4% până la 454.400 miliarde de dolari.

Astfel, cea mai mare parte a declinului a fost resimţită de gospodăriile din America de Nord şi Europa, care împreună au pierdut 10.900 miliarde de dolari, precizează Agerpres.

Regiunile în care s-au înregistrat creșteri

Autorii analizei susțin că, nu toate regiunile au suferit o lovitură la adresa avuţiei gospodăriilor. În pofida impactului sancţiunilor, Rusia a înregistrat o creştere a averii anul trecut, când a adăugat 56 de noi milionari, potrivit raportului Credit Suisse.

De asemenea, America Latină a înregistrat o creştere a averii de 2.400 miliarde de dolari, graţie unei aprecierii medii cu 6% a monedelor din regiune în raport cu dolarul american.

Raportul Credit Suisse a acoperit avuţia estimată a unui număr de aproximativ 5,4 miliarde de persoane adulte din întreaga lume.

„Evoluţia avuţiei s-a dovedit rezistentă în era COVID-19 şi a crescut într-un ritm record în 2021. Însă inflaţia, creşterea dobânzilor şi deprecierea monedelor a provocat o inversare a tendinţei în 2022", a declarat directorul de studii de la Credit Suisse, Nannette Hechler-Fayd'herbe.

Evoluţiile macro-economice au dus în 2022 şi la reducerea numărului de milionari din întreaga lume, cu 3,5 milioane până la 59,4 milioane de milionari.

De asemenea, s-a redus puterea celor mai bogaţi 1% din oamenii planetei, avuţia lor combinată coborând până la 44,5% din avuţia totală.

Cu toate acestea, autorii studiului prognozează că 2022 ar putea să fie doar o pauză într-un trend general de creştere a avuţiei. La nivel global, avuţia mondială ar urma să crească până la 629.000 de miliarde de dolari în 2027, adică un salt de 38%.

Iar numărul de milionari ar putea ajunge la 86 de milioane în 2027, de la aproximativ 60 de milioane în 2022.

Mai multe pentru tine:
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
O mare bancă din România își dă dreptul să retragă bani din conturile clienților, fără acord. În ce condiții se va întâmpla asta
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”
Cine este și cu ce se ocupă partenerul de viață al Oanei Gheorghiu. Ce avere are
Lovitură majoră pentru Prințul Harry! Fiul regelui recunoaște: copiii lui n-au nicio idee cu ce se ocupă, iar falimentul este aproape
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
După atâția ani de la divorț, Brad Pitt și Angelina Jolie tot mai au ceva de împărțit. Ce-i cere acum actorul fostei lui soții?
O rachetă dezvoltată în secret de Moscova ar fi determinat retragerea SUA din tratatul INF. Arma a fost folosită în atacurile asupra Ucrainei