Avertisment ANPC: Cum arată bijuteriile din metale preţioase contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro

Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), a avertizat sâmbătă cumpărătorii să fie atenţi în această perioadă întrucât contrafacerile reprezintă un pericol real la achiziţionarea bijuteriilor din metale preţioase.

„Un pericol real la achiziţionarea bijuteriilor din metale preţioase îl reprezintă contrafacerile. Contrafacerile în domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme precum imitaţiile: există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. 

Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză specifică. ”, atransmis ofcialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, la fel cum se întâlneşte în cazul metalelor preţioase, există o serie de contrafaceri întâlnite şi în domeniul pietrelor preţioase. 

„Îmbrăcând forme chimice diverse, de la banale sticle şi materiale reproduse sintetic, toate aceste imitaţii sunt periculoase întrucât sunt aproape imposibil de depistat fără o analiză riguroasă de laborator. În sens larg, absolut orice piatră care nu este ce susţine descrierea sa, reprezintă o imitaţie.”, explică specialistul. 

O altă formă de contrafacere în cazul bijuteriilor este cea legată de umpluturile realizate la construcţia unui model, care pot fi încărcate cu un metal comun. 

Astfel, în cazul umpluturilor, uneori construcţia sau modelul unei bijuterii prezintă cavităţi ce pot fi umplute în mod nepermis cu metal comun, cu metal preţios cu titlu inferior sau chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă.

„Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura nepermisă devenind practic „invizibilă" ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios, are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate design-ului, orice producător serios, specifică pe aceste elemente componente cuvântul „METAL" sau „STEEL", menţionează Anghel.

În cazul acoperirilor, comisarul ANPC avertizează că există obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios, iar aceste obiecte nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialişti.

De asemenea, în cazul bijuteriilor „se fac deseori copii după mărci celebre, precum: Bulgari, Chanel, Louis Vuitton", respectiv bijuterii umplute cu pilitură de metal comun sau bijuterii cu interior de metal comun şi exterior de aur, a mai scris Paul Anghel pe reţeaua de socializare.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese