Aversa, între lichidare, privatizare şi imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aversa este unul dintre cei mai mari producători de pompe din Europa, dar marea atracţie o constituie zestrea sa imobiliară din Capitală

Marea miză a vânzării fabricii Aversa o constituie terenul de 10 hectare din Bucureşti, însă ministrul Varujan Vosganian, care ocupă acum portofoliul Economiei, a dat asigurări că activitatea companiei va continua, cel mai probabil într-o locaţie din afara Bucureştiului.

Producătorul de pompe Aversa a fost vândut de către lichidatorul judiciar consorţiului format din firmele Blue Diamond Estate - Autoplast Egineering contra sumei de 17,3 milioane de euro.

Blue Diamond Estate este o subsidiară a companiei Benevo, activă pe piaţa imobiliară. Aceasta deţine în Bucureşti câteva sute de apartamente şi a achiziţionat, de asemenea, platformele industriale Textila Dacia şi Vulcan, pentru 40 milioane de euro, respectiv 21,6 milioane de euro. Pe ambele terenuri urmează să fie construite centre comerciale.

Vosganian a mai spus, însă, că adjudecatarul este obligat să continue activitatea de producţie timp de minim trei ani şi să aibă minim 200 de angajaţi. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, activele revin în posesia statului, iar consorţiul va pierde garanţia de participare la licitaţie, în valoare de 5,19 milioane de euro. La aceasta se va adăuga o despăgubire de 50% din preţul de pornire al licitaţiei, de 17,3 milioane de euro.

Aversa se află în faliment din 19 ianuarie 2012. Compania realizează pompe pentru Nuclearelectrica, iar de anul viitor va produce şi pentru sistemul de irigaţii.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne