AVAS pregateste vanzarea Clubului si Satului Francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daca AVAS va reusi sa cumpere terenul pe care sunt construite cele doua obiective, pretul de vanzare ar putea ajunge la peste 23 milioane de dolari

Achitarea, in cursul lunii trecute, a ultimei transe de imprumut catre bancile internationale da unda verde Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) sa pregateasca vanzarea unor bucati din World Trade Center. Desi varianta scoaterii la licitatie a Satului Francez, cu cele 35 de vile si 34 de apartamente, si a Clubului din acest perimetru nu a fost batuta in cuie, numarul mare de oferte care au venit in ultima vreme pentru cele doua obiective este mai mult decat convingator. Presedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat ca, in acest moment, are loc evaluarea World Trade Center de catre o firma de renume in domeniu pentru a se stabili valoarea de piata a acestei societati. "Evaluarea a fost inceputa in urma cu doua saptamani si preconizam ca va mai dura cel putin inca pe atat. Vrem sa vedem care este valoarea de piata exacta a tuturor bunurilor acestei societati", a precizat Ursache. O evaluare facuta de companie pentru Clubul si Satul Francez indica o suma de aproximativ 15,5 milioane dolari, intregul ansamblu World Trade Center fiind evaluat la 60,5 milioane dolari. In paralel cu evaluarea patrimoniului WTC, AVAS face toate demersurile la Consiliul General al Capitalei pentru vanzarea celor aproape trei hectare de teren pe care sunt construite Satul si Clubul Francez, ambele vizate pentru a fi scoase la licitatie. "O hotarare in acest sens va fi luata cel mai probabil saptamana viitoare", a precizat presedintele AVAS. Pretul de vanzare va fi stabilit in urma unei evaluari comandate de Consiliul General. Cat priveste pretul pietei, in aceasta zona, un metru patrat de teren se vinde cu 300-400 de dolari, ceea ce inseamna un plus de opt milioane de dolari la pretul care va fi stabilit pentru cele doua obiective. Data vanzarii va fi stabilita cel mai probabil in termen de 30 de zile de la finalizarea evaluarii. Conducerea AVAS sustine ca nu s-a luat o hotarare in privinta modului in care se va realiza vanzarea, respectiv unui singur investitor sau pe bucati, urmand sa fie aleasa varianta cea mai profitabila atat din punct de vedere al pretului oferit, cat si al perioadei de plata. De precizat ca, pe langa scoaterea la licitatie a unor bucati din WTC, conducerea AVAS ia in calcul si posibilitatea esalonarii datoriei, conversiei acesteia in actiuni, sau vanzarea creantei, ultimele doua variante ducand in final tot la vanzarea unei parti din aceasta societate. In situatia in care se va decide esalonarea datoriei, WTC isi va regla conturile cu statul roman abia in 2024, creanta detinuta de AVAS cifrandu-se la 78 milioane de dolari. World Trade Center este una dintre cele 24 de societati comerciale care au creante izvorate din garantiile statului acordate agentilor economici la creditele luate de la banci straine.

Mai multe pentru tine:
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Trump a lansat „cardul de aur” în valoare de un milion de dolari: o viză rapidă pentru bogații lumii, inclusiv oligarhii ruși
Ministrul de Externe Oana Țoiu, reacție la CNN despre avioanele rusești în Estonia: „Rusia obține exact opusul”
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik