AVAS despăgubeşte doar anumiţi deponenţi FNI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dintre păgubiţii FNI, 23.000 au depus plângeri pe cale civilă, iar alţi 131.000 – pe cale penală, pentru a-şi recupera pagubele. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) îi va despăgubi doar pe cei 23.000 care au câştigat procesele civile.

Mai citeşte şi:

Păgubiţii FNI primesc, prin AVAS, 210 milioane lei
VIDEO Dosarul FNI: Ioana Maria Vlas, condamnată la 10 ani de inchisoare

"Dacă AVAS trebuie să achite despăgubirile pentru cei 23.000 de deponenţi care au câştigat procesele civile, instituţia nu va mai plăti despăgubirile pentru cei 131.000 care au depus plângeri penale. Curtea Supremă a admis faptul că AVAS nu a fost administrator al Fondului nici măcar o zi, ci doar garant, astfel încât plata despăgubirilor pentru procesele penale nu-i revine AVAS", a explicat Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că suma pe care AVAS ar fi trebuit iniţial să o plătească celor 131.000 de deponenţi se ridica la 500 de milioane de lei, însă, incluzând şi coeficientul de inflaţie calculat din 24 mai 2000, suma este mult mai mare.

În schimb, cei 23.000 de deponenţi care primesc despăgubiri de la AVAS au de încasat 145 de milioane de lei, dar suma este şi în acest caz mult mai mare, calculată inclusiv cu coeficientul inflaţiei din 2000. Până în prezent, 269 de milioane de lei s-au plătit deja către aceştia, alte 182,5 milioane urmând să fie plătite în perioada următoare.

Mai multe pentru tine:
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Secretele ascunse ale Turnului Eiffel: Cum „respiră” simbolul Parisului care crește în fiecare vară și ce rol au avut românii în construcția sa
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile