Avans nesatisfăcător al lucrărilor pe Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud. „Viteza grecilor de la Aktor lasă foarte mult de dorit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Asociaţia Pro Infrastructura

Asociaţia Pro Infrastructură reclamă, miercuri seară, un avans „nesatisfăcător” al lucrărilor pe Autostrada A0 Sud lotul 3 şi exprimă îndoiala că lotul va fi terminat la termenul prevăzut, respectiv finalul anului 2023.

„Avans nesatisfăcător pe Autostrada A0 Sud lotul 3. La trei ani de la semnarea contractului şi 6 luni de la startul birocratic al lucrărilor, şantierul a ajuns la aproximativ 5% stadiu fizic. Contractul pentru cei 17,96 km ai segmentului A1-DN6 din Autostrada A0 a fost parafat în 14.04.2019 cu grecii de la Aktor pe aproape 854 milioane lei fără TVA, prevăzând 12 luni de proiectare şi 30 de execuţie.”, a transmis, miercuri seară, Asociaţia Pro Infrastrutură, într-un mesaj pe Facebook.  

Sursa citată precizează că antreprenorul a primit ordin de începere aferent proiectării pe date de 23 mai 2019, dar a acumulat întârzieri majore de aproximativ un an pentru care a şi primit penalizări, PAC fiind aprobat abia pe 11 iunie 2021 pe baza căruia s-a emis autorizaţia de construire la 1 iulie 2021.  

Proiectul tehnic a fost aprobat de CNAIR pe 13 octombrie 2021 şi 12 zile mai târziu s-a emis ordinul de începere lucrări. 

„Chiar dacă putem vorbi de motive obiective, independente de constructor, cum ar fi problemele cu aprovizionarea cu balast pentru terasamente, perioada iernii şi nelipsitele case, păduri şi reţele de utilităţi de pe drum, viteza grecilor de la Aktor lasă foarte mult de dorit, având porţiuni încă nedecopertate şi foreze pe lot, la 6 luni de la ordinul de începere.”, a mai transmis organizaţia.  

„În condiţiile întârzierii-mamut (12 luni) din faza de proiectare, mobilizării foarte slabe şi problemelor pe care încă le are cu partenerul de asociere neserios (românii de la Euroconstruct), ne vine greu să credem că Aktor îşi va respecta angajamentele contractuale şi va putea da în folosinţă cel mai important segment din A0 Sud la finalul anului 2023, termen încă posibil DACĂ antreprenorul va reuşi să treacă într-o treaptă de viteză superioară.”, au adăugat reprezentanţii asociaţiei.  

Autostrada A0 Sud - Lot 3 (DN6-A1)

Lungime: 17,96 km, 1 nod rutier cu A1

Cost: 854 mil lei (fără TVA)

Constructor: Aktor (Grecia) - Euroconstruct Trading (România)

Stadiu: 5% / Proiectare avizată în octombrie 2021

Contract semnat pe 14 aprilie 2019 / Licitaţia începută în iulie 2017 (!).

Termene: 12 luni proiectare / 30 luni execuţie

Execuţie începută în: 25 octombrie 2021

Termen de finalizare: Q4 2023

Autostrada de Centură Bucureşti A0 va avea o lungime totală de 101 km şi este parte a unui uriaş proiect european de infrastructură rutieră numit Coridorul 4 pan-european, care traversează România de la Vest la Est, pe direcţia Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti – Constanţa. 

Segmentul Sud al Autostrăzii A0 este împărţit în trei loturi:

- Lotul 1, A2 - CF902 (Jilava), 16,3km, castigator Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, pret 830.679.662,15 lei fara TVA. Contract semnat in Aug 2019

- Lotul 2, CF902 (Jilava) - DN6, 17,0km, castigator Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, pret 750.849.942,12 lei fara TVA. 

- Lotul 3, DN6 - A1, 17,5km, castigator asocierea Aktor SA - Euro Construct Trading SRL, pret de 853.422.022,52 lei fara TVA, termen de executie 42 de luni. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani