Autostrăzi: Cel mai mare contract în execuţie, Suplacu de Barcău  - Borş se reziliază. Licitaţia va fi reluată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceea ce era de aşteptat se întâmplă: contractul pentru Suplacu de Barcău  - Borş se reziliază

Compania spaniolă care efectua lucrările de construcţie ale tronsonului tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău – Borş a cerut rezilierea contractului, aşa încât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va trebui să scoată din nou tronsonul la licitaţie, a anunţat CNAIR.


Lucrările la tronsonul lung de 64 kilometri sunt în întârziere, firma spaniolă Corsan, care a câştigat contractul în vara anului trecut, nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, nici măcar după ce a fost penalizată cu 75 milioane de lei de către CNAIR.

„Firma constructoare, demonstrând că este în incapacitate financiară şi organizatorică, a transmis o Notificare  prin care solicită rezilierea contractului”, se arată în comunicat.

„Având în vedere situaţia existentă, pentru ca acest proiect să poată fi finalizat, singura opţiune pe care o poate lua compania este aceea de a rezilia actualul contract şi de a relicita proiectul”, se arată în comunicat.

Pe acest sector, unde a lucrat firma americană Bechtel, lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 50%.

În luna septembrie, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, nemulţumit de mobilizarea constructorului, a declarat că nu exclude varianta rezilierii contractului.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie