Autostrada Transilvania: a fost lansată licitaţia pentru problematicul lot 3 Cheţani - Câmpia Turzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook/Cătălin Drulă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat marţi dimineaţă că a fost lansată licitaţia pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Cheţani - Câmpia Turzii

„Vestea bună a săptămânii pe care o aşteptam cu toţii: a fost lansată licitaţia pentru finalizarea lucrărilor pe problematicul lot 3 Cheţani - Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania.

Urmărim cu prioritate acest proiect, pentru că este crucial să nu mai existe alte întârzieri peste cei cinci ani în care românii ar fi trebuit să poată deja circula pe această autostradă.

De ce spun asta? Iată un scurt istoric al lotului:

Contractul a fost licitat şi atribuit în 2015. Lucrările au început în 2016 şi ar fi trebuit să se încheie într-un an. În 2021 ajunseseră la doar 40%, după ce constructorul a intrat în insolvenţă.

După un „progres” de numai 1% în 5 luni, Compania de drumuri a ajuns la soluţia pe care a încercat să o evite până acum, dar care devenea singura opţiune fezabilă pentru avansarea lucrărilor - a reziliat contractul, cu intenţia de a relicita urgent proiectul.

În primăvară, instanţa a dispus suspendarea rezilierii până la judecarea pe fond. Luna aceasta, situaţia s-a deblocat, odată cu admiterea cererii creditorilor de declarare a falimentului antreprenorului care şi-a pierdut capacitatea de folosinţă. Astfel, Compania de drumuri a putut să notifice încetarea de drept a contractului şi să organizeze cât mai rapid noua licitaţie.

Punct şi de la capăt. Este timpul să construim inteligent şi pe baze solide. Asta am promis şi asta se va întâmpla”, a scris ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG