Autostrada Pașcani-Suceava: Primul lot atribuit unui constructor român pentru 3,06 miliarde de lei

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că un constructor român a câștigat contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al sectorului Pașcani-Suceava, în valoare de 3,06 miliarde de lei.

Sectorului de Autostradă Paşcani-Suceava. FOTO: Arhivă

A fost desemnat câştigătorul contractului pentru încă un lot al #A7 (Autostrada Moldovei)! Contractul pentru proiectarea şi execuţia primului lot (33 km) al sectorului de Autostradă Paşcani-Suceava a fost atribuit unui constructor român, pentru suma de 3,06 miliarde de lei (fără TVA)”, a transmis Grindeanu pe Facebook.

Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, prevede un termen de execuție de 30 de luni – 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcție. Pe traseu vor fi incluse mai multe structuri importante, printre care:

  • Două viaducte (peste DJ208 și CF517 – 1.049 m, respectiv peste râul Ruja – 604 m);
  • Un pasaj de 868 m peste pârâul Pulpa, DJ208S și CF500;
  • Trei noduri rutiere în zonele Tătăruși-Heci, Dolhasca și Roșcani;
  • Patru parcări de scurtă durată și un spațiu de servicii, dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice.

Semnarea contractului este posibilă peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații”, a mai precizat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată