Austria plafonează preţul energiei electrice pentru gospodării. Ce sume vor fi economisite

0
Publicat:

Guvernul austriac a aprobat miercuri un plan care vizează plafonarea preţului electricităţii pentru maximum 80% din consumul mediu anual al gospodăriilor, o măsură care ar urma să permită unei familii să economisească aproximativ 500 de euro pe an, relatează agenţia EFE.

Austria plafonează preţul energiei electrice, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit sursei citate, ideea este ca gospodăriile să plătească doar 10 eurocenţi pentru un 1 kWh pentru primii 2.900 kWh pe care îi consumă într-un an, ceea ce se estimează că ar reprezenta cam 80% din consumul anul al unei gospodării cu trei persoane.

De la acest consum în sus se va plăti preţul pieţei, care în prezent oscilează între 18 şi 72 de eurocenţi pentru 1 kWh, potrivit E-Control, organismul de control din sector, informează Agerpres.

Conform specialiştilor, subvenţia stimulează economisirea, deoarece, cu cât se va consuma mai puţin peste această limită, cu atât va fi mai mare partea de cheltuieli cu electricitatea plătită la preţul fix de 10 cenţi pe kWh.

Subvenţia nu ţine cont de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie sau de venituri, dar familiile mai mici sau persoanele singure care consumă mai puţină electricitate vor beneficia mai mult de această măsură.

În acest context, cancelarul federal, conservatorul Karl Nehammer, a subliniat că gospodăriile cu mai puţine resurse vor primi un ajutor extra de 200 de euro şi că acelea cu mai mult de trei membri vor putea solicita alte subvenţii.

Executivul de la Viena estimează că planul de subvenţionare va avea un cost cuprins între 3 şi 4 miliarde de euro.

Austria va începe în octombrie să plătească aşa numitul cupon anti-inflaţie, o plată unică de 500 euro pentru un adult şi 250 pentru un copil şi, de asemenea, a anunţat un cupon de 150 de euro care se va deconta automat din factura finală, anuală, la electricitate, când se va face o regularizare între ce s-a consumat şi ce s-a plătit.

Aflaţi în opoziţie, social democraţii, ultra-naţionaliştii şi liberalii au criticat măsura cu diferite argumente şi spun să vine prea târziu. În schimb, sindicatele şi organizaţiile de angajaţi au reacţionat pozitiv, dar au solicitat mai multe ajutoare în acest sens.

Măsuri anunţate de CE

Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat cinci ,,măsuri de protecţie a consumatorilor şi a întreprinderilor vulnerabile, care să-i ajute să se adapteze preţurilor astronomice ale electricităţii şi volatilităţii pieţelor”.

Prima măsură constă într-o ţintă de reducere a consumului de electricitate la orele de vârf - ,,economii inteligente de energie electrică” (,,Smart Savings of Electricity”) -, iar von der Leyen anunţă că Bruxellesul va ajuta statele membre UE în acest sens.

,,Ceea ce s-a schimbat este că energia globală este rară. Asta îndeamnă la o reducere inteligentă a cererii. Avem nevoie de o strategie care să aplatizeze vârfurile (de consum) care determină preţul electricităţii”, explică oficialul european.

A doua măsură constă în plafonarea veniturilor întreprinderilor care produc energie cu costuri mici.

Având în vedere că sursele de energie cu emisii mici de carbon ,,obţin venituri neaşteptate”, care nu reflectă costurtile de producţie, ,,a venit timpul ca consumatorii să beneficieze de pe urma costurilor mici ale surselor de energie cu emisii mici de carbon, ca energiile regenerabile”, explică ea.

În acest sens, CE va propune ,,reorientarea acestor profituri neaşteptate pentru a susţine persoanele şi companiile vulnerabile să se adapteze”, anunţă preşedintele CE.

A treia măsură vizează, în acelaşi fel, profiturile ,,neaşteptate” ale întreprinderilor de combustibil fosil.

,,Companiile petroliere şi în domeniul gazelor naturale au obţinut, de asemenea, profituri masive. De aceea vom propune o contribuţie de solidaritate a întreprinderilor din domeniul energiei fosile”, ,,deoarece toate sursele de energie trebuie să ajute la soluţionarea acestei crize” anunţă von der Leyen.

Statele membre UE urmează să investească aceste venituri pentru a susţine gospodăriile vulnerabile şi a investi în surse de energie curată locale.

A parta măsură vizează ajutarea întreprinderilor din domeniul utilităţilor energetice să facă faţă volatilităţii pieţelor, în contextul în care li se cer fonduri importante, ceea ce le ameninţă capacitatea de tranzacţionare şi stabilitatea pe pieţe, prin facilitatea ,,susţinerii lichidităţii statelor membre UE” (,,Liquidity Support by Member States”), destinată întreprinderilor energetice.

,,Ne vom actualiza cadrul temporar, pentru a le permite statelor să ofere rapid garanţii de stat”, anunţă von der Leyen.

A cincea măsură constă în plafonarea gazelor naturale ruseşti, ,,cu obiectivul foarte clar de a reduce veniturile Rusiei, pe care (preşedintele rus Vladimir) Putin le foloseşte să finanţeze acest război atroce împotriva Ucrainei”, acuză sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model