Austeritatea deschide ușa fraudelor bancare. Ce recomandă experții

0
Publicat:

În contextul amplificării presiunii fiscale în România, prin creșterea TVA, introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri, majorarea contribuțiilor pentru PFA-uri și impozitarea extinsă a proprietăților, experții avertizează că fraudele bancare se vor intensifica, în special cele care vizează garantarea cu stocuri de marfă și bunuri mobile.

Măsurile de austeritate pot intensifica fraudele bancare

Potrivit specialiștilor Appraisal & Valuation SA, compania deținătoare a brandului NAI Romania & Moldova și emitent listat pe BVB (simbol: APP), aceste practici frauduloase s-au înmulțit în ultimele luni pe fondul degradării climatului economic și a dificultăților tot mai mari întâmpinate de companii în accesarea lichidităților.

Într-o perioadă marcată de scăderea profitabilității și de creștere abruptă a costurilor fiscale, am constatat o creștere alarmantă a cazurilor în care stocurile sau bunurile mobile sunt prezentate în mod eronat în documentațiile de credit. Se merge până la prezentarea de stocuri inexistente sau greu de verificat”, a declarat Andrei Botiș, CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Potrivit NAI Romania, tentativele de fraudă se concentrează pe două tipologii principale:

  • Garanții multiple pentru aceleași stocuri, echipamente, vehicule sau utilaje;
  • Stocuri fictive prezentate în bilanțuri sau contracte comerciale.

Presiunea fiscală favorizează riscurile sistemice

Acest comportament oportunist este alimentat de un climat economic încordat. Conform unei analize NAI Romania, pachetul de măsuri fiscale implementat în 2025 creează o presiune dublă asupra companiilor:

  • Reducerea lichidității prin taxe suplimentare (TVA, impozit minim, CAS mărit, eliminarea facilităților);
  • Scăderea veniturilor prin diminuarea consumului și a cererii agregate.

Pe fondul acestor provocări, uneori se apelează la soluții de urgență pentru a obține finanțare, prin mijloace care pot afecta întregul lanț bancar. Este esențial ca băncile, evaluatorii și instituțiile de reglementare să rămână vigilente și să colaboreze în prevenirea riscurilor de fraudă sistemică”, a adăugat Andrei Botiș.

Recomandări pentru prevenirea riscurilor

Pe baza situațiilor întâlnite în activitatea companiei, echipa NAI Romania le recomandă instituțiilor de credit și investitorilor să adopte un set de măsuri urgente:

  • Solicitarea de evaluări independente și actualizate pentru activele din garanție;
  • Implementarea de verificări fizice ale stocurilor și echipamentelor, periodic.

Compania atrage atenția că lipsa de reacție coordonată în fața acestui val de tentative de fraudă poate conduce la:

  • Pierderi semnificative pentru sistemul bancar;
  • Reducerea încrederii între partenerii de afaceri;
  • Afectarea accesului legitim la finanțare pentru firmele care se conformează cadrului legal;
Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie