Aurul atinge noi preţuri record, pe fondul extinderii pandemiei şi înrăutăţirii relaţiei SUA-China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul acestei săptămâni, aurul a atins noi preţuri record ca urmare a faptului că îngrijorările legate de statisticile referitoare la pandemie precum şi tensiunile dintre SUA şi China au pus presiune asupra sentimentului investitorilor, se arată într-o analiză a XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume.

Într-un interval de numai două săptămâni avansul a depăşit 180 de dolari pe uncie sau aproape 10% la nivelul de vârf înregistrat luni spre marţi noapte, în timp ce faţă de începutul anului aprecierea depăşea 31% la o cotaţie spot de 1.938 dolari/uncie, valabilă luni ora 12.45. Avansul a fost temperat de un val de ordine de marcare a profitului, care a dus recent cotaţia la sub 1.907 dolari marţi dimineaţă, înainte de o revenire spre 1.930 dolari în jurul prânzului. Este natural, astfel să vedem vârfuri istorice şi pentru aurul calculat şi publicat în RON, având în vedere variaţiile procentuale cu mult mai mari decât cele ale cursului dolar/leu. Metalele preţioase au înregistrat performanţe notabile în general, argintul reuşind să crească cu 29% în două săptămâni, înregistrând multiple sesiuni cu aprecieri de peste 5%. Sesiunea asiatică cea mai recentă a adus o volatilitate spectaculoasă, cu maxime peste 26.15 dolari/uncie şi minime la puţin peste 22.25 dolari/uncie, o fluctuaţie intra-day de peste 17.5%, de câteva ori peste ”normalul” perioadei. Cu toate acestea, de la începutul anului saltul este de aproximativ 36% (calcule realizate la cotaţia XAGUSD de 24.10 dolari/uncie), argintul suferind un episod de corecţii adânci în luna martie”, spune Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Motive variate stau la baza apetitului major pentru aur, şi indirect şi argint, atât de natură economică cât şi geopolitică. Pe de o parte, preocupările referitoare la situaţia din SUA încurajează aşteptări ale unor dobânzi foarte scăzute pentru o perioadă îndelungată. Dolarul suferă şi pentru că o parte din investitori consideră că alte regiuni - inclusiv Europa - ar putea avea un avantaj relativ pentru o perioadă. Dolarul slab alimentează în general interesul pentru metale preţioase, dar de data aceasta avem în vedere, în plus, şi schimbul de măsuri simbolice referitoare la închiderea unor consulate dintre SUA şi China, adăugate unui fond de distanţare dintre cele două mari puteri. Acuze de spionaj şi disputele care implică furnizori chinezi de tehnologie 5G au fost însoţite de aducerea în discuţie de către China a unor posibile represalii la adresa Nokia şi Ericsson. Hong Kong reprezintă o altă regiune în schimbare, cu un control mai strict al Chinei asupra unuia dintre marile centre financiare ale lumii. În plus, Grecia şi Turcia înregistrează propriile tensiuni asociate controlului unor resurse energetice în zone disputate”, explică Claudiu Cazacu.

Îmbinarea între evenimentele curente, economice şi politice, şi dezbaterile despre rolul pe care îl va avea dolarul american pe termen lung conturează un mediu propice activelor alternative, care nu oferă randament decât prin eventuala variaţie a cotaţiilor, spre deosebire de dividendele oferite de unele acţiuni sau randamentul asociat obligaţiunilor corporative sau de stat.

„Viteza de derulare a aprecierilor a fost însă una destul de ridicată, care inevitabil atrage interesul speculativ pe termen scurt atât din partea unor investitori sofisticaţi cât şi a celor mai puţin ”căliţi”. Impulsul de creştere, puternic pentru moment, nu reprezintă totuşi un scut impenetrabil la adresa unor episoade potenţial corective. Prezenţa ridicată a speculatorilor creează riscuri de devieri temporare semnificative, greu de anticipat strict pe baze fundamentale, ţinând deseori de un nivel ridicat de emoţionalitate a participanţilor. Trendul actual este unul, în perspectivă îndelungată, încă valabil, cu argumente de ordin fundamental, însă o serie de evenimente ar putea diminua rapid apetitul pentru metale preţioase, inclusiv un neaşteptat de rapid proces de aprobare şi distribuţie a unui vaccin împotriva virusului care afectează lumea în prezent, sau o detensionare în cel puţin una dintre zonele supuse riscului geopolitic. Deşi dezirabile, astfel de ipoteze sunt totuşi dificil de evaluat din punctul de vedere al probabilităţii de realizare, prima dintre ele fiind, în estimarea noastră, de impact mai ridicat în raport cu a doua”, conchide analistul Claudiu Cazacu.

„Aurul a pierdut cea mai mare parte din câştiguri marţi, în condiţiile în care dolarul a recâştigat teren. Tensiunile dintre SUA şi China şi speranţele legate de faptul că Rezerva Federală a SUA îşi va menţine poziţia de politică monetară relaxată au continuat să menţină cererea pentru metalul preţios la niveluri ridicate. Un argument negativ care a afectat atitudinea investitorilor a venit din China, unde, conform China Gold Association, consumul de aur a scăzut, în termeni anuali, cu 38% faţă de prima jumătate a anului trecut. În plus, anunţarea unui nou pachet de stimulente în valoare de 1.000 de miliarde de dolari de către Partidul Republican în SUA a adus din nou în centrul atenţiei temerile referitoare la metodele de finanţare a cheltuielilor guvernamentale”, explică, la rândul său, Radu Puiu, Analist în cadrul XTB România.

„Ultimele opt sesiuni au adus o creştere puternică din zona de 1.800 de dolari per uncie până la trasarea a noi maxime istorice la aproximativ 1.981 dolari per uncie, iar o astfel de apreciere amplă într-o perioadă atât de scurtă de timp a făcut piaţa vulnerabilă în faţa unei corecţii. În plus, investitorii sperau la depăşirea nivelului psihologic de la 2.000 de dolari per uncie, dar, pe măsură ce mişcarea a început să arate semne de oboseală, traderii au înţeles că atingerea unui astfel de obiectiv este prea curajoasă pentru moment şi am asistat la o marcare la scară largă a profitului, care a exercitat un nivel suplimentar de presiune asupra cotaţiei”, adaugă Radu Puiu. 

„Indicele dolarului american s-a redresat după ce a atins minimele ultimilor doi ani în timpul sesiunii de ieri, fapt ce a dus la o reorientare a anumitor investitori poziţionaţi long. Totuşi, perspectivele fundamentale rămân solide. Atenţia se va orienta către întâlnirea de două zile a Rezervei Federale care se va încheia miercuri. Se aşteaptă să se discute despre punerea în aplicare a unor ghidaje de politică monetară relaxate, pe care investitorii în aur le-ar putea considera pozitive întrucât randamentele reale ale titlurilor de stat ar trebui să rămână la valori minime. Randamentele obligaţiunilor reprezintă principalul motor al preţului aurului, iar când acestea se află la niveluri scăzute reduc costul de oportunitate prevăzut de deţinerea aurului”, conchide analistul Radu Puiu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie