Au reînceput plăţile pentru capitalul de lucru: 209 milioane de euro au fost suplimentaţi pentru plata Măsurii 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Economiei Foto Inquam Photos

Ministerul Economiei anunţă că au reînceput plăţile pe Măsura 2 - capital de lucru şi că au fost publicate listele aplicanţilor pe Măsurile 1 şi 2. În plus, miniştrii Cristian Ghinea şi Claudiu Năsui au semnat marţi un act adiţional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentaţi pentru plata Măsurii 2.

„"Ministerul Economiei a făcut deja primele plăţi din Bugetul 2021 pentru Măsura 2 - capital de lucru, în cadrul Programului Operaţional Competitivitate. Poziţia până la care au fost notificate dosarele şi trimise la plată, în cazul în care au fost declarate admise, este 4.500, din 22.226 de firme înscrise pentru ajutor în această schemă. Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potenţialii beneficiari", a precizat Ministerul Economiei.

Ministerul face apel la beneficiari să grăbească semnarea contractelor de finanţare admise, având în vedere că au doar 20 de zile la dispoziţie pentru acest lucru după primirea notificării.

"Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire. Măsura 2 a fost majorată de la suma de 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro din fonduri UE, fără a exista un contract de finanţare care să acopere acea sumă. Ministerul a întreprins între timp mai multe acţiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat şi pentru grăbirea plăţilor, pentru următoarea perioadă", mai arată ministerul.

Întârzierea plăţilor a fost cauzată şi de adoptarea târzie a Bugetului pe 2021, în data de 9 martie. De asemenea, o altă întârziere s-a produs din cauza Hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, instituţia care semnează această schemă de ajutor de stat, adoptată pe 10 martie în şedinţa de guvern, dar publicată în Monitorul Oficial abia pe 17 martie.

De asemenea, miniştrii Cristian Ghinea şi Claudiu Năsui au semnat marţi un act adiţional prin care 209 milioane de euro au fost suplimentaţi pentru plata Măsurii 2. Astfel, până acum au fost alocaţi 474 de milioane de euro din fonduri europene pentru măsura 2 şi rămân de contractat încă 291 de milioane de euro pentru încheierea măsurii.

Ministerul publică pentru prima dată lista integrală a tuturor aplicanţilor pentru măsurile 1 şi 2, împreună cu  statusul la zi. Lista se găseşte pe site-ul Ministerului Economiei.

Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:

-  au obţinut certificat de situaţii de urgenţă în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice şi fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;

-  au înregistrat profit operaţional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciţii financiare înainte de depunerea cererii de finanţare pentru obţinerea grantului, potrivit situaţiilor financiare depuse;

-  au dispus de coparticipare(cofinanţare) la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;

-  nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;

-  menţin sau suplimentează numărul de angajaţi existenţi la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la momentul plăţii ajutorului financiar, cu excepţia situaţiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/şi zilieri;

- suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid 19 instituit de Comisia Europeană însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei măsuri nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro, echivalentul în lei.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză