Atenţie, proprietari: din 20 iulie, casele nu se vor mai putea vinde sau închiria fără certificatul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 20 iulie, contractul de vânzare-cumpărare şi chiar cel de închiriere va putea fi anulat dacă locuinţa nu este auditată din punct de vedere energetic.


Mai sunt doar câteva zile până la termenul de 20 iulie, când intră în vigoare legea care reglementează performanţa energetică a locuinţelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 20 mai 2013.

Certificatul energetic va trebui prezentat obligatoriu atât la vânzarea, cât şi la închirierea unui imobil. Mai exact, proprietarul va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificatul energetic. În caz contrar, contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere ar putea fi supuse „nulităţii relative“, potrivit prevederilor Art. 13 din Codul civil.

Ce este certificatul energetic

Certificatul energetic cuprinde valori de referinţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare, care permit clienţilor să compare şi să evalueze performanţa energetică a clădirii.

În funcţie de energia consumată pentru încălzire, climatizare sau iluminat, clădirea primeşte un indicativ de la A la G. Sunt definite 7 clase energetice: A (foarte eficient energetic), B, C, D, E, F şi G (foarte puţin eficient energetic).

În urma expertizei energetice, consultantul specializat va întocmi un Raport de Expertiză Energetică a clădirii, document care va conţine principalele caracteristici tehnice şi energetice ale imobilului expertizat, precum şi toate datele referitoare la modul de determinare  a consumului total anual de căldură  pentru încălzire şi apă caldă.

Lucrările se efectuează pe bază de contract de servicii încheiat între solicitantul certificatului energetic (beneficiar) şi consultantul energetic.

Tarifele pornesc de la 200 de lei/locuinţă

Companiile de audit energetic percep tarife cuprinse între 200 şi 400 de lei pentru un apartament obişnuit (1-5 camere). Pentru case individuale, vile şi alte clădiri rezidenţiale cu suprafaţa de cel mult 250 de metri pătraţi, tarifele pot fi de 500 până la 1.800 de lei. Pentru suprafeţe mai mari, tarifele sunt negociabile.

Clădirile comerciale, aparţinând companiilor sau persoanelor juridice, sunt auditate contra unui tarif de 4,5-13 lei/mp.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”