Atenţie, fermieri: din 5 septembrie se dau până la 75% din banii de sprijin pe suprafaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fermierii de la munte vor fi printre primii beneficiari ai plăţilor pentru sprijinul pe suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va plăti, de la data de 5 septembrie, un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013.

APIA informează că „în conformitate cu prevederile art. 9, alin. (2) al Regulamentului (CE) nr. 65/2011, Statele Membre pot decide să plătească, în cadrul angajamentelor încheiate de beneficiarii măsurilor Axei II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013“.

Pe ce măsuri se dau banii

Astfel că, începând cu data de 5 septembrie 2013, APIA va efectua plata în avans pentru beneficiarii Măsurilor de dezvoltare rurală 211 „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plăţi pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” şi 214 ”Plăţi pentru agromediu”, din Axa II - Campania 2013.

În acest sens, Guvernul a alocat 2,9 miliarde de lei Ministerului Agriculturii pentru plăţile directe către fermieri. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Potrivit lui Constantin, în zilele următoare circa 300 de milioane de euro se vor regăsi în conturile fermierilor sub formă de subvenţii.

Acordarea banilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007-2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu, se arată într-un comunicat transmis de APIA.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle