Atenţie, călători: de duminică, 15 decembrie, se schimbă mersul trenurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Călători pune în circulaţie 1.169 de trenuri

CFR Călători informează într-un comunicat că, începând cu data de 15 decembrie a.c., va intra în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor  2013-2014, care va fi valabil până la data de 13 decembrie 2014.

Compania va pune în circulaţie, în anul următor, un număr total de 1.169 de trenuri zilnice, din care 247 trenuri InterRegio şi 922 trenuri Regio.

Naveta, asigurată în traficul intern

CFR Călători precizează că va asigura şi în 2014 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora.

„Se va menţine mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători plătitori este cu preponderenţă de navetă: Bucureşti Nord – Piteşti – Craiova prin Roşiori Nord, Bucureşti Nord – Ploieşti şi Constanţa – Mangalia (în sezonul estival). În ceea ce priveşte zonele turistice precum Valea Prahovei, Vatra Dornei etc., pasagerii vor avea în continuare la dispoziţie un număr suficient de trenuri în funcţie de sezon şi de trafic“, mai anunţă CFR Călători.

Trenuri noi InterRegio

Faţă de 2013, toate trenurile InterRegio vor circula zilnic, cu excepţia a trei perechi de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti.  În plus, vor fi introduse câte o pereche de trenuri pe fiecare dintre rutele Bucureşti Nord – Constanţa, Galaţi – Constanţa şi Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord (din 1 februarie 2014).

Totodată, se va relua legătura Bucureşti Nord – Cluj Napoca prin Simeria cu trenurile IR 1823/1824. Trenurile IR 1621/1622  vor conecta Bucureşti Nord de Timişoara prin Arad.

Rute externe

În 2014, pasagerii vor avea la dispoziţie trenuri internaţionale zilnice directe din Bucureşti Nord către Viena (cu preţuri de la 39 de euro pe sens), Budapesta (de la 29 de euro pe sens), Sofia, Istanbul, Chişinău.

De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca. Din Timişoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârşeţ, cu 14 euro.

Unde găsiţi mersul trenurilor

Broşura „Mersul Trenurilor” de Călători 2013-2014 va putea fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei.

Pentru orice informaţie despre circulaţia trenurilor CFR Călători în trafic intern şi internaţional, publicul este invitat să utilizeze numai site-ul oficial al companiei la adresa www.cfrcalatori.ro. CFR Călători nu recomandă pentru informaţii despre oferta de călătorie proprie, utilizarea altor site-uri, acestea putând furniza informaţii neactualizate sau incorecte.

Pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete din această perioadă, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren. În plus, pentru cumpărarea în avans  a legitimaţiilor de călătorie se acordă reduceri între 10% şi 25%. Se pot alege şi alte variante tarifare care acordă reduceri la transport prin ofertele  comerciale.

De unde puteţi cumpăra bilete:
* Online de pe www.cfrcalatori.ro
* De la automatele XsellKiosk din gări
* De la automatele ZebraPay
* Prin rezervare telefonică
* Direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR
* De la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism)

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi