Astaldi, cu contracte de miliarde de euro în România, se împrumută cu 75 milioane de euro, pentru a se menţine pe linia de plutire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal a acordat constructorului italian Astaldi SpA permisiunea de a lua un credit punte în valoare de 75 de milioane de euro (86 de milioane de dolari) pentru a se menţine pe linia de plutire, au declarat miercuri pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Reprezentanţii Astaldi nu au fost disponibili imediat pentru comentarii, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în octombrie, agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât ratingul acordat Astaldi de la „CCC minus” la „D” (default). Retrogradarea vine după ce Astaldi a cerut în septembrie unui tribunal din Roma protecţie faţă de creditorii săi, în urma întârzierii vânzării podului din Turcia. Astaldi a precizat că a solicitat protecţie faţă de creditori "cu rezervare", o modalitate folosită în Italia pentru a permite unei firme să-şi continue afacerile.

În decembrie, grupul italian de construcţii a cerut permisiunea tribunalului pentru a lua un credit de la Fortress.

Împrumutul ar putea fi majorat cu încă 125 de milioane de euro dacă va fi necesar, deşi Astaldi încă nu a solicitat instanţei acest lucru, adaugă sursele.

Miercuri dimineaţă, acţiunile Astaldi au urcat cu 8%.

Alte surse au anunţat recent că firma italiană de construcţii Salini Impregilo şi grupul nipon IHI Corporation au depus oferte non-angajante pentru constructorul italian Astaldi SpA, care se confruntă cu probleme financiare.

Ofertele sunt aşteptate până la sfârşitul lunii ianuarie, adaugă sursele.

Astaldi, care are peste 10.500 de angajaţi, speră să vândă cel de-al treilea pod peste strâmtoarea Bosfor (Istanbul) pentru a-şi întări nivelul lichidităţilor şi a-şi reduce datoria, care se ridica la 1,26 miliarde euro (1,5 miliarde de dolari) la finalul anului trecut.

În România, Astaldi are contracte de miliarde de euro încheiate cu administraţia centrală, dar şi locală. Numai pentru 2019, Astaldi are angajamente pentru finalizarea unor lucrări de construcţie în valoare de 400 milioane de euro, conform declaraţiilor fostului ministrul al Transporturilor, Lucian Şova. Cel mai important proiect aflat în derulare este finalizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, între staţiile Eroilor şi Râul Doamnei. Tot Astaldi are în execuţie şi cel mai mare lot din Autostrada A3, Câmpia Turzii - Târgu Mureş, respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra - Câmpia Turzii, în lungime de 18 km, contract de 437 miliarde lei. Cu CFR SA, Astaldi are contracte de 3,45 miliarde lei pentru modernizarea a 81 kilometri de cale ferată, iar cu Primăria Capitalei italienii au un contract pentru finalizarea Pasajului Ciurel.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA