ASF pregăteşte noi reguli de despăgubire în baza poliţelor RCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat un nou proiect de act normativ care modifică legislaţia secundară privind asigurările auto, pentru a elimina neclarităţile şi neconcordanţele în privinţa despăgubirilor,

Potrivit acestuia, asigurătorii RCA vor fi obligaţi să plătească şi penalităţile de întârziere la achitarea despăgubirilor cuvenite, fără a mai fi necesar ca păgubiţii să ceară în mod expres acest lucru, după cum au precizat pentru HotNews.ro mai multe surse din ASF.

Astfel, ASF propune următoarea modificare la această normă privind asigurările auto:

"La articolul 30, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11) cu următorul cuprins:

'(1,1) Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată în termenul prevăzut la art. 21 alin. (4) din Legea nr.132/2017, plata penalităţilor de întârziere se efectuează odată cu plata despăgubirii, în contul persoanei prejudiciate sau mandatarului acesteia, fără a fi necesară solicitarea în mod expres a acestora.'”.

Nicăieri în legea 132/2017 sau în legislaţia secundară de aplicare a acestei legi, respectiv în Norma 20/2017, nu se specifică faptul că păgubiţii trebuie să facă în mod expres o solicitare pentru plata acestor penalităţi.

ASF aşteaptă observaţii asupra acestui proiect de modificare la Norma 20/2017 până la data de 5 decembrie 2020.

O altă schimbare majoră pregătită la asigurările auto: Preţul poliţei RCA va creşte semnificativ în funcţie de severitatea accidentului produs

Aceasta nu este singura modificare majoră la legislaţia RCA pe care o vizează acest proiect. O altă modificare despre care HotNews.ro a scris în premiră este majorarea semnificativă a preţului RCA în funcţie de severitatea accidentului produs, prin modificarea sistemului bonus-malus.

Asiguraţii RCA care au făcut un accident soldat cu vătămarea sănătăţii şi a integrităţii corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane vor fi penalizaţi prin creşterea cu 40% (4 clase de malus) a preţului la asigurarea auto obligatorie pe care o vor încheia în anul ulterior producerii accidentului, potrivit unui proiect al ASF, care modifică sistemul bonus-malus din legislaţia RCA.

În prezent, şoferii vinovaţi sunt penalizaţi doar cu 2 clase de malus, indiferent de severitatea accidentului. Vezi în articol ce alte schimbări majore sunt pregătite până la finalul acestui an.

Mai multe pentru tine:
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”