ASF: Piața de asigurări a crescut cu 10% anul trecut, la peste 18 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa de asigurări a crescut cu peste 10% în 2023, iar volumul de prime brute subscrise a depăşit 18 miliarde de lei, a afirmat, joi, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

Piaţa de asigurări a crescut cu peste 10% în 2023

"Pieţele pe care noi le reglementăm la ASF sunt stabile şi stabilitatea este cuvântul la care ţin cel mai mult în mandatul meu. Avem prime brute subscrise pe asigurări de peste 18 miliarde de lei, o creştere în two digits (de două cifre - n. r.) de peste 10%. Avem active cumulate pe pensii de aproape 132 de miliarde lei. Şi acolo avem o creştere de peste 30%. Piaţa de capital a atins o capitalizare bursieră de aproape 300 de miliarde de lei la sfârşitul anului trecut. Am reuşit să marcăm tranziţia de la piaţă de frontieră, la piaţă emergentă, cel puţin din perspectiva FTSE (FTSE Russell - n. r.). Perspectivele sunt bune din punctul meu de vedere", a spus Petrescu.

Potrivit acestuia, privind retrospectiv, "suntem în sintagma binecunoscută a siajului unor multiple crize care s-au reflectat în zona de business, în pieţele de capital, dar cu toate acestea, când privim la rece putem spune că au existat sisteme ce s-au dovedit reziliente".

"Instituţiile financiare au rezistat, instituţiile naţionale româneşti au rezistat şi rezistă. Oamenii politici găsesc înţelepciunea să lege coaliţii care să permită un cadru stabil decizional", a adăugat el.

În toamna anului trecut, asigurătorii afiliați UNSAR afirmau că industria a contribuit cu peste 2,8 miliarde lei la economia naţională.

Conform unui studiu realizat de grupul de consultanți independenți MIR Research, la cererea UNSAR, contribuția industriei la bugetul de stat a depășit 1,5 miliarde lei, din care peste 730 milioane lei impact direct și peste 200 milioane lei taxe specifice sectorului asigurărilor – sume care au fost plătite către buget.

asigurătorii din România continuă să fie un angajator important, prin cei peste 8.000 de angajați în cadrul companiilor de asigurare, cât și prin susținerea în plus a alte peste 9.000 de locuri de muncă în diverse sectoare ale economiei naționale. Așadar, fiecare angajat din industria de asigurări a susținut mai mult de încă un loc de muncă suplimentar în economia statului.

Un alt aspect care reiese din studiu arată că 60% dintre salariații din sectorul asigurărilor sunt femei, un procent care depășește media națională de 48%, relevând rolul important pe care îl au companiile de asigurare în promovarea egalității de șanse.

Industria de asigurări joacă un rol vital în susținerea și dezvoltarea economiei românești. Studiul realizat subliniază creșterea și impactul semnificativ al acestui sector în ecosistemul economic și social național, evidențiind contribuția sa la bugetul de stat, promovarea egalității de șanse în rândul angajaților și rolul său în susținerea dezvoltării și stabilității într-un mediu caracterizat de impredictibilitate”, spun consultanții independenți MIR Research.

Prin activitatea lor, companiile de asigurări stimulează activitatea economică la nivel național, inclusiv prin susținerea și stimularea activității economice ale altor parteneri comerciali chiar și prin generarea de noi locuri de muncă sau sprijinirea altor locuri de muncă din alte sectoare economice – toate traducându-se prin venituri la bugetul de stat.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile