ASF nu a mai propus plafonarea prețurilor RCA. Cum vor fi prețurile după 1 iulie

0
Publicat:

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a mai cerut prelungirea măsurii de plafonare a prețurilor polițelor RCA, după data de 30 iunie, constatând, în urma unei analize, că piața s-a stabilizat.

ASF nu a mai propus plafonarea prețurilor RCA

Mecanismul de plafonare s-a dovedit eficient, iar societățile de asigurări s-au încadrat în limitele stabilite de hotărârea de Guvern. Creșterile de prețuri, acolo unde au existat, au fost punctuale și justificate de factori obiectivi. În analiza sa, ASF nu a identificat comportamente speculative sau neconforme. Prima medie a înregistrat, pe parcursul a doi ani (T1 2025 vs T1 2023), o creștere de 18%, din care un procent de 6,8% a reprezentat ajustarea tarifelor de primă cu rata anuală a inflației, conform prevederilor legale”, a declarat pentru HotNews.ro, Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF pe asigurări.

Întrebat dacă va urma o explozie a prețurilor RCA de la 1 iulie 2025, oficialul a afirmat că „parametrii tehnici și financiari nu indică premisele unor creșteri majore, semnificative de prețuri după 1 iulie”.

„Chiar dacă modificarea legii RCA ar fi sprijinit suplimentar această redresare, măsurile deja implementate și rezultatele din ultimii ani au atins efectul scontat și anume normalizarea pieței.

Este de așteptat o actualizare a tarifelor de către unele societăți. Totuși, actualizarea se va face diferențiat, în funcție de segmente și va reflecta doar evoluții obiective, cum ar fi valoarea medie a daunelor sau eventuale creșteri ale costurilor de distribuție”, precizează ASF.

„Nu există premise pentru creșteri bruște. ASF monitorizează constant indicatorii-cheie ai pieței, iar în acest moment nu există factori de presiune care să justifice o scumpire semnificativă a tarifelor. Vor exista ajustări punctuale, dar diferențiate, în funcție de segmentele de risc și de politica fiecărei companii. Mai mult, cel puțin trei societăți de asigurare și-au actualizat recent tarifele și nu au motive să opereze modificări”, subliniază ASF.

Prețul, calculat în funcție de puterea motorului și de localitate

Spre finalul anului trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat care vor fi tarifele de referință pentru polițele RCA în următoarele șase luni. Potrivit noii metodologii ASF, tarifele nu se mai calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, ci de puterea acestuia.

Tarifele variază în funcție de zona în care este înregistrat vehiculul, fiind calculate separat pentru București-Ilfov și restul județelor din țară.

În București-Ilfov, cel mai mic tarif de referință începe de la 1.844 lei, pentru o mașină cu o putere de 50 de kilowați deținută de o persoană cu vârsta între 51 și 60 de ani și ajunge la la 5.240 lei pentru o persoană sub 30 de ani care deține un autovehicul de peste 300 de kilowați, potrivit Antena 3 CNN.

Practic, tariful minim crește cu aproape 9%. În cazul mașinilor cu putere mare, creșterea depășește 30%.

Pentru restul țării, cel mai mic tarif de referință este de 1.064 lei, pentru o mașină cu o putere de 50 de kilowați, deținută de o persoană cu vârsta între 51 și 60 de ani, ceea ce înseamnă creștere de 9,1% față de tarifele anterioare.

Cel mai mare tarif de referință ajunge la 3.964 lei pentru o persoană sub 30 de ani care conduce un autovehicul cu o putere de peste 300 de kilowați.

Impactul cel mai mare va fi pentru tinerii șoferi și posesorii de mașini puternice, categorii care suportă cele mai mari costuri. În schimb, persoanele cu vârste mai mari și proprietarii de mașini cu puteri reduse au de suportat creșteri mai mici.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil