Arin Stănescu, preşedintele UNPIR: Insolvenţa persoanelor fizice nu va salva pe toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expertul Arin Stănescu a explicat la Adevărul Live avantajele şi dezavantajele insolvenţei personelor fizice FOTO Eduard Enea

Legea insolvenţei persoanelor fizice, proiect aflat în prezent în analiză la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, nu-i salva pe toţi cei aflaţi în dificultate financiară şi nu presupune numai avantaje, ci şi dezavantaje, a declarat Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), la Adevărul Live.

„Să spunem că salvarea celor cu credite în franci este legea insolvenţei persoanelor fizice ar fi un lucru care nu corespunde realităţii. Eu nu am îndoieli că o astfel de lege este necesară, dar, pe de altă parte, nu am niciun fel de îndoială că nu va salva pe toată lumea“, a spus Arin Stănescu. 

El a subliniat că, pe lângă avantajul reeşalonării datoriei, insolvenţa persoanelor fizice presupune şi dezavantaje pentru cel care apelează la această procedură. Datornicul aflat în insolvenţă va parcurge o perioadă de reorganizare, interval în care bugetul lunar al acestuia va fi gestionat de un administrator, un practician în insolvenţă. „Legea presupune numirea unui administrator pentru că se consideră că personale fizice respective nu au ştiut să îşi administreze banii. Este nevoie de cineva care să le administreze veniturile, să stabilească ce sumă vor putea să cheltuiască lunar în funcţie de diverse criterii obiective“, a explicat Arin Stănescu.       

Expertul a arătat că insolvenţa persoanelor fizice protejează locuinţa datornicului, însă, pe de altă parte, „dacă persoana respectivă deţine o vilă de 200 de metri pătraţi cu cinci camere şi sunt trei persoane, atunci se va putea hotărî că vila respectivă să se valorifice, o parte din bani este folosită pentru plata datoriei către creditorul garantat, iar altă parte din bani este folosită pentru achiziţionarea unui apartament sau pentru închirierea unui apartament care, evident, trebuie să fie mult mai modest faţă de locuinţa pe care debitorul o deţinea“.     

Dezbateri în Comisia Juridică

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit ieri în primă şedinţă şi a decis că raportul privind legea insolvenţei persoanei fizice va fi întocmit de o subcomisie formată din deputaţi jurişti împreună cu reprezentanţii băncilor şi a românilor îndatoraţi la instituţiile bancare. Raportul va fi dezbătut luni în plenul Comisiei Juridice, iar cel târziu miercuri ar putea fi adoptat de plenul Camerei. 

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României, prezent la discuţii, a agreat ideea constituirii unei subcomisii profilată pe această problemă, dar a susţinut că este rezervat în ceea ce priveşte ajungerea la un consens. „O astfel de lege trebuie să asigure menţinerea unei stabilităţi financiare prin disciplina de plată. 

Trebuie să ne asigurăm că se evită abuzul din partea debitorilor. Mi-aş exprima rezerva că se poate ajunge la un act care să satisfacă toate părţile. E nevoie de un studiu de impact“, a susţinut Păunescu. La Comisia Juridică sunt în dezbatere patru proiecte de lege care vizează insolvenţa persoanei fizice şi, procedural, vor fi contopite într-unul singur.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală